Proteste în mai multe oraşe din România. Angajații din sistemul sanitar sunt nemulţumiţi de înghețarea salariilor

Proteste de amploare în mai multe orașe față de măsurile de austeritate. Angajații din sistemul sanitar protestează împotriva înghețării salariilor mai ales în această perioadă în care riscurile la locul de muncă sunt crescute.
Alina Costache
14 ian. 2021, 16:12
Proteste în mai multe oraşe din România. Angajații din sistemul sanitar sunt nemulţumiţi de înghețarea salariilor

Proteste de amploare ale membrilor Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, în mai multe oraşe din ţară. Principala revendicare a protestelor o constituie introducerea unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, afirmând că cei 86 de profesionişti decedaţi până acum la datorie dovedesc ”situaţia dramatică în care se află această categorie de lucrători”.

Zeci de membri ai federaţiei „Solidaritatea Sanitară” au protestat joi în faţa Palatul Victoria.

De asemenea, sindicaliştii au protestat, joi, şi în centrul municipiului Ploieşti, în faţa clădirii în care funcţionează Prefectura, cerând măsuri pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate.

Manifestanţii, care au fost aliniaţi pe mai multe rânduri, respectând distanţarea socială, au scandat „Doar pe noi ne-avem ca fraţii, când ne uită guvernanţii”, „Suntem epuizaţi, nu ne neglijaţi”, „Indiferenţa voastră, sănătatea noastră”.

Proteste au fost şi la Baia Mare, Sibiu, Galaţi, Târgovişte.

Peste 50 de angajaţi din sistemul sanitar din Botoşani, care sunt membri ai Sindicatului „Solidaritatea sanitară” au participat, joi, la un protest în faţa Instituţiei Prefectului, în semn de nemulţumire faţă de condiţiile proaste de muncă şi faţă de nivelul scăzut al veniturilor.

Revendicările sindicaliştilor vizează adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi cu SARS-CoV-2 şi decedaţi din cauza COVID-19 precum şi respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie.

Citeşte şi: Cum protestează poliţiştii faţă de îngheţarea salariilor. Se dau doar avertismente, interzis la amenzi

De asemenea, ei mai cer creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022 şi anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020; raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim, ca şi introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.

Citeşte şi: Proteste de amploare în mai multe orașe din țară. Angajații din sistemul sanitar au ieșit din nou în stradă după anunțul înghețării salariilor

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cele mai tari meme-uri după dezbaterea prezidențială. Imaginile virale distribuite de români
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Cea mai fină ciocolată de casă. Rețeta de care nu te poți sătura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Cutremur miercuri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în apropiere de ce orașe s-a produs
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Advărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster