Ludovic Orban a precizat că obiectivul Guvernului pe care îl conduce este să majoreze pensiile, începând din luna septembrie, dar că Ministerul Finanţelor va face un raport şi în baza acestuia va fi luată decizia finală.
CREŞTEREA PENSIILOR în etape. Planul de ultimă oră al Guvernului Orban
Premierul a declarat că sunt prevăzute sumele, în buget, pentru creşterea pensiilor, însă este nevoie de o evaluare riguroasă.
„Vom creşte pensiile, acesta este obiectivul nostru. Am prevăzut sumele de bani, trebuie să facem o evaluare reguroasă. Legea responsabilităţii fiscal bugetare, arată că după primele 6 luni, Ministreul Finanţelor va face raportul şi în baza acestuia vom lua deciziile şi le vom face publice. Obiectivul nostru este să creştem pensiile şi ele să poată fi plătite nu numai 4 luni de zile, până la finalul anului, ci şi mai departe”, a declarat Ludovic Orban.