Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 4 transmis, marţi, AGERPRES, dezinfecţia a fost asigurată prin Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4.
Măsuri similiare au fost luate şi în cazul grădiniţelor, chiar dacă acestea se vor redeschide abia în septembrie. Astfel, au fost dezinfectate, în total, 107 corpuri de clădire, cu o suprafaţă totală de 222.400 de metri pătraţi.
„În campania amplă de dezinfecţie realizată de Primăria Sectorului 4 de la declanşarea stării de urgenţă au fost incluse, evident cu prioritate, unităţile de învăţământ. (…) Aşa cum am acţionat în întreg sectorul 4, fie că vorbim despre străzi, parcuri, locuri de joacă ori scări de bloc, şi în cazul unităţilor de învăţământ am folosit dezinfectant care nu reprezintă niciun pericol pentru sănătate şi este prietenos cu mediul. Mai exact, a fost utilizat peroxid de hidrogen, dezinfecţia fiind realizată prin nebulizare. Dezinfecţia este doar o primă măsură pentru ca elevii noştri din anii terminali şi cadrele didactice să poată începe, din 2 iunie, cursurile de pregătire pentru examenele naţionale „, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
Toate cele 57 de unităţi de învăţământ din Sectorul 4 au primit săpun lichid şi hârtie igienică, iar în perioada imediat următoare vor fi dotate şi cu dezinfectant pentru mâini. Până în prezent, în total, în şcoli şi licee, dar şi în grădiniţe, au fost distribuite 10.000 de recipiente cu săpun lichid de câte 500 de ml şi aproximativ 84.000 de role de hârtie igienică, în valoare de 120.000 de lei.
„Unităţile de învăţământ din Sectorul 4 sunt pregătite pentru a fi folosite în siguranţă atât de elevii din anii terminali şi de cadrele didactice, pentru pregătire, dar şi pentru organizarea examenelor naţionale. Odată ce a fost dezinfectată, fiecare clădire a fost închisă. Aşadar, nu există pericolul ca dezinfectarea spaţiilor respective să fie compromisă. În plus, toate unităţile de învăţământ vor fi dotate şi cu dezinfectant pentru mâini”, a declarat şeful Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4, Ana Maria Mocăniţă.