Serbia, prima ţară din Europa care primeşte vaccinul chinezesc Sinopharm. Un milion de doze au ajuns deja la vecinii noştri

Un milion de doze de vaccin chinez Sinopharm anti-COVID-19 au sosit sâmbătă în Serbia, ţară care a început vaccinarea înainte de Crăciun, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
Daniel Spătaru
16 ian. 2021, 16:12
Serbia, prima ţară din Europa care primeşte vaccinul chinezesc Sinopharm. Un milion de doze au ajuns deja la vecinii noştri

„Un milion de doze de vaccin chinezesc Sinopharm au sosit în Serbia”, a declarat Vucic pe Instragram, pozând lângă avionul care a transportat vaccinul pe aeroportul din Belgrad. „Suntem mândri de prietenia noastră cu China”, a adăugat preşedintele Serbiei, precizând că speră să poată primi el însuşi o doză din acest vaccin în curând.

Administrarea acestui vaccin va începe în Serbia de îndată ce va fi acordată autorizaţia oficială, probabil chiar duminică sau luni, potrivit autorităţilor, citate de Reuters.

Serbia, ţară cu şapte milioane de locuitori, a devenit la 24 decembrie al treilea stat din Europa care şi-a lansat campania de vaccinare, după Marea Britanie şi Elveţia, cu 5.000 de prime doze de vaccin americano-german Pfizer-BioNTech.

Până în prezent, aproximativ 20.500 de persoane – personal din domeniul sănătăţii şi persoane în vârstă din căminele de bătrâni – au fost vaccinate în întreaga ţară.

Ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, dar care strânse relaţii cu Moscova şi Beijing, Serbia mizează pe vaccinul chinez Sinopharm, precum şi pe Sputnik V rusesc.

Laboratorul Sinopharm a anunţat la 30 decembrie o eficacitate de 79% pentru vaccinul său anti-COVID, devenind primul laborator chinez care a comunicat cifre privind eficienţa unui vaccin împotriva SARS-CoV-2.

Președintele sârb spera într-o vaccinare „mai mare” către jumătatea lunii ianuarie, obiectivul fiind acela de a vaccina „sute de mii de persoane, sau chiar 1 milion de persoane (…), până la sfârșitul lunii ianuarie” cu prima doza a acestui vaccin.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Amendă de 825 lei dacă nu ai asta în mașină. Legea obligă toți șoferii din România
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Mare atenție! Au apărut primele cazuri de West Nile
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Vine o nouă minivacanță pentru români. Sunt mai multe zile libere ca în 2023
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interzis pentru proprietarii de apartamente. Cei care stau la bloc trebuie să le desființeze
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Fraudă uriașă de peste 120 milioane de dolari în criptomonede investigată în România
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!