A fost ales succesorul Angelei Merkel. I se spune „Armin al turcilor”, iar din septembrie ar putea fi noul cancelar al Germaniei

Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, favorabil continuării orientării centriste a actualului cancelar german Angela Merkel, a fost ales sâmbătă preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german.
Daniel Spătaru
16 ian. 2021, 19:32
A fost ales succesorul Angelei Merkel. I se spune

Cu o majoritate de 521 de voturi dintre cei 1.001 delegaţi invitaţi să voteze, Armin Laschet l-a devansat pe Friedrich Merz (466 voturi), rival al istoric al cancelarului şi favorabil unei cotituri spre dreapta, potrivit rezultatelor unui scrutin intern şi va conduce tabăra conservatoare în alegerile generale din septembrie, după cum scrie Financial Times. Tradiţional, şeful CDU devine candidat la cancelaria germană pentru „Uniune”, astfel că Laschet ar putea fi noul cancelar.

Citeşte şi Angela Merkel critică închiderea conturilor de social media ale lui Trump: „Poate interfera cu libertatea de exprimare”

Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, şi foarte posibil noul cancelar al Germaniei, este un apropiat al Angelei Merkel. Acesta a stârnit însă controverse la conferința de securitate de la München, de anul trecut, când a insistat să vorbească în germană la o dezbatere în limba engleză despre viitorul UE. Până în 2010, Laschet a fost ministrul Integrării în guvernul regional al NRW. Promovând o politică liberală de integrare a străinilor, Laschet şi-a atras adversitatea cercurilor conservatoare din CDU, care l-au poreclit, în batjocură, „Armin al turcilor”. În repetate rânduri, Laschet a pledat pentru recunoaşterea de către Germania a religiei islamice, ceea ce i-ar conferi acesteia un statut juridic asemănător bisericilor creştine şi comunităţilor evreieşti.

Angela Merkel a declarat în repetate rânduri că nu îşi doreşte un al cincilea mandat de cancelar al Germaniei, mesaj pe care l-a reiterat în discursul său de Anul Nou televizat de acum două săptămâni.

 

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Vacanța i s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit o româncă într-un hotel din cea mai cunoscută stațiune din Bulgaria. “Se auzeau 2-3 voci. Am așteptat dimineața să pot ieși din cameră”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Din iulie, ne așteaptă scumpiri MARI. Care sunt produsele pentru care vei plăti MAI MULT
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Un desert fabulos cu ciocolată. E gata în câteva minute
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interzis total pentru românii de la bloc. Ordin Raed Arafat. Nu mai faceți asta noaptea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Bugetarii vor avea o nouă minivacanță de patru zile în august
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!