”Perioada pentru care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a condamnat România – pentru poluarea din Bucureşti – a fost generată de nerespectarea condiţiilor de calitate a aerului impuse de legislaţia europeană într-o perioadă anterioară actualului mandat – (7 ani de neconformare respectiv intervalul 2007-2014, când primari generali au fost Adriean Videanu şi Sorin Oprescu)”, a transmis Primăria Bucureşti, conform News.ro.
Primarul general, Gabriela Firea, a precizat că „poluarea din Capitală nu a apărut în anul 2016, este un subiect ignorat de toate autorităţile timp de peste 20 de ani”.
”Conştienţi de gravitatea acestei probleme, ne-am concentrat eforturile pentru implementarea unor măsuri eficiente de reducere a poluării în Capitală României. Astfel, pentru prima dată în Bucureşti, specialiştii Primăriei Capitalei au elaborat Planul Integrat de Calitate a Aerului (PICA) – primul document strategic care cuprinde soluţii reale pentru combaterea poluării în Capitală! Doresc să subliniez că PICA nu înseamnă doar Primăria Capitalei ci însumează de fapt efortul comun al tuturor celor ce răspund de traficului urban, de creşterea eficienţei energetice, eliminarea surselor de poluare generate de activităţile de construcţii precum şi de îmbunătăţirea calităţii spaţiilor verzi din Capitală, adică atât autorităţile locale cât şi Guvernul, prin ministerele de resort! Primăria Capitalei, spre deosebire de Guvernul României, a luat măsuri concrete, care deja dau rezultate în ceea ce priveşte traficul rutier şi poluarea în Capitală”, a afirmat Gabiela Firea.
Gabriela Firea a cerut mai multor ministere – Mediu, Transporturi sau Energie – să detalieze ce au făcut concret pentru combaterea poluării în Capitală.
”Să dăm deoparte politica şi să vorbim concret despre obligaţiile pe care le au ministerele din subordinea Guvernului în ceea ce priveşte combaterea poluării:
– aplicarea principiului european «poluatorul plăteşte» pentru vehiculele poluante, prin instituţiile de resort (Ministerul Mediului) – nu s-a făcut nimic în acest sens!
– urgentarea lucrărilor la centură ocolitoare a Capitalei şi demararea, în regim de urgenţă, a lucrărilor la nouă centură a Bucureştiului, care va face legătură între A1 şi A2 – (Ministerul Transporturilor) – nu s-a făcut nimic în acest sens!
– finalizarea lucrărilor la Magistrala M5 (Drumul Taberei) şi demararea lucrărilor la Magistrala M6 – Gara de Nord – Otopeni – (Ministerul Transporturilor).
– modernizarea în regim de urgenţă a 3 din cele 4 CET-uri care, din cauza lipsei investiţiilor, reprezintă un factor major de poluare, responsabilitate a Ministerului Energiei. Nu s-a făcut nimic în acest sens! Mai mult decât atât, să explice public ministrul Mediului, care susţine că poluarea este generată doar de trafic, de ce se înregistrează încă depăşiri ale valorilor limita ale concentraţiilor de PM10 când ştim cu toţii că traficul rutier s-a redus aproape la jumătate în această perioada.
– gestionarea eficientă a depozitelor de deşeuri. Aceste depozite de deşeuri funcţionează în baza Autorizaţiei Integrate de mediu emisă de autorităţile centrale aflate în subordinea Ministerului Mediului. (Agenţia pentru Protecţia Mediului)”, a mai afirmat Firea.
De asemenea, edilul Capitalei a explicat că programele de salubrizare, inclusiv spălarea arterelor din toate cele 6 sectoare, sunt stabilite de primăriile de sector şi puse în aplicare de operatorul de salubritate care actionează pe rază sectorului respectiv.
“Pentru prima dată în ultimele decenii am alocat milioane de euro pentru modernizarea mijloacelor de transport în comun: autobuze noi, Euro 6, achiziţionăm autobuze hibrid, autobuze electrice şi tramvaie noi! Mii de elevi beneficiază gratuit de autobuze şcolare care degajează astfel traficul rutier din cele mai aglomerate zone ale Capitalei! Au fost realizate culoare unice pentru transportul în comun, pentru liniile de tramvai cu utilizare intensă, semaforizarea inteligenţă a intersecţiilor – care contribuie la fluidizarea traficului şi implicit la reducerea poluării precum şi încurajarea mijloacelor de tranport alternativ atât prin realizarea de piste de biciclete, cât şi prin acordarea a 30.000 de vouchere pentru achiziţionarea de biciclete! Mai mult decât atât, am reuşit eliminarea a peste 4.000 de rable din traficul bucureştean, prin acordarea a 5.000 de ecovouchere în valoare de câte 9.000 de lei fiecare celor care şi-au casat maşinile vechi!”, a mai declarat Firea, care a vorbit şi despre investiţiile privind infrastructura rutieră.
În plus, Firea a vorbit despre controalele făcute pe şantiere, o altă sursă importantă de populare în Bucureşti.
Potrivit municipalităţii, în perioada 2017-2019, inspectorii Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti au întreprins 1.527 acţiuni de control atât la şantierele de pe proprietate privată cât şi la cele de pe domeniul public aparţînând Municipiului Bucureşti.
În urma acestor controale au fost aplicate 904 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aprox. 400.000 de euro, pentru nerespectarea prevederilor actelor normative (neconformităţile constatate fiind lipsa implementării măsurilor necesare evitării producerii şi răspândirii prafului).
În acest an, au fost verificate peste 237 de şantiere şi au fost aplicate amenzi de peste 76.000 euro.
România a fost condamnată, joi, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru nerespectarea sistematică şi persistentă, începând cu anul 2007, a valorilor limită zilnice pentru concentraţiile de PM10 şi, în ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, şi a celor anuale.