Peste 2.200 de clădiri s-au prăbuşit în zona sinistrată, în principal în oraşele Ercis şi Van, capitala provinciei cu populaţie majoritar kurdă, potrivit Mediafax.
Un bilanţ precedent, publicat în noaptea de luni spre marţi, indica 279 de morţi în urma seismului.
Cutremurul, cu magnitudinea de moment 7,2, s-a produs duminică după-amiază, la o adâncime de 20 de kilometri, iar epicentrul a fost localizat la 16 kilometri nord-est de Van, în estul Turciei. După cutremur, în zonă au fost înregistrate circa 200 de replici, una dintre acestea de magnitudine 6.