”Soluțiile, opțiunile sunt pe masă. Dacă ne vom afla pe un trend descendent, ceea ce nu s-a întâmplat încă, atunci vom relaxa – n.r. restricțiile- progresiv, pas cu pas. Dacă nu, există discuția să prelungim această stare – n.r. de urgență” a anunțat Horațiu Moldovan, la Antena 3.
Secretarul de stat a mai explicat că mai există posibilitatea următoare: ”Să se treacă la o stare de alertă care implică măsuri mai puțin restrictive. Oricum, e vorba de o relaxare progresivă, în pași, cu măsuri prudente”.
Anterior, Horațiu Moldovan a subliniat: ”Ne punem problema măsurilor de relaxare după o perioadă în care numărul de cazuri de pacienți confirmați pozitiv cu Coronavirus este în scădere. Apreciem că cel puțin o săptămână sau chiar mai mult de o săptămână, spre două săptămâni, este necesar ca trendul incidenței infecțiilor să fie descrescător ca să fim siguri că ne aflăm într-o fază în care putem să luăm asemenea măsuri.”
Secretarul de stat a precizat că în ultimele zile, chiar săptămâni, suntem într-o fază ușor ascendentă care se apropie de platou.