Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei de cultură. „Nosz Botond a fost membru în echipa Trupei Szigligeti încă din anul 1996. Colegii şi artiştii invitaţi cu care colabora îl cunoşteau ca pe un coleg conştiincios, punctual şi mereu la datorie„, au scris aceştia, citaţi de ebihoreanul.ro. Tehnicianul a murit subit, în urma unui infarct. Colegii nu ştiau ca Nosz Botond să sufere de vreo boală, moartea acestuia fiind un şoc.
Reprezentanţii Szigligeti subliniază că de-a lungul timpului acesta a colaborat cu mai multe instituţii de cultură din ţară, între care Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara şi Teatrul German de Stat Timişoara, dar şi cu regizori renumiţi, precum Silviu Purcărete sau Yuri Kordonsky.
Citeşte şi Doliu în lumea teatrului românesc! Un actor al Generației de Aur s-a stins din viață
Fiind membru în Asociaţia Teatrelor Maghiare din Transilvania, Nosz Botond a fost unul dintre iniţiatorii workshop-urilor de formare profesională a personalului tehnic al teatrelor maghiare din România şi a colaborat, în calitate de expert, în cele mai mari proiecte de investiţii în dezvoltarea tehnicii scenice din Oradea şi din regiune.
„Priceperea și cunoștințele sale profesionale au fost apreciate în toată țara. În calitate de light designer invitat, a colaborat, între altele, cu Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara și Teatrul German de Stat Timișoara, cu regizori renumiți precum Silviu Purcărete sau Yuri Kordonsky. A avut relații bune cu profesioniștii de tehnică teatrală din țară și din străinătate. Împreună cu Asociația Teatrelor Maghiare din Transilvania, a fost unul dintre inițiatorii workshop-urilor de formare profesională a personalului tehnic al teatrelor maghiare din România, și a colaborat, în calitate de expert, cu cele mai mari proiecte de investiții în dezvoltarea tehnicii scenice din Oradea și din regiune. Nu în ultimul rând, ne-a fost un coleg loial și un prieten bun. Moartea lui este o pierdere imensă pentru lumea teatrală orădeană și din Transilvania. Îl vom păstra veșnic viu în amintirea noastră” se anunţă în comunicatul Teatrului Szigligeti.