Ajutoare de urgenţă ar putea fi acordate familiilor afectate de epidemii. Senatul dezbate iniţiativa

Ajutoare de urgenţă ar putea fi acordate de Guvern sau de către autorităţile locale persoanelor sau familiilor care se află în stare de necesitate şi au risc de excluziune socială, inclusiv din cauza epidemiilor. Asta prevede o propunere legislativă iniţiată de parlamentari UDMR care se află marţi pe ordinea de zi a Senatului.
Romania TV
05 mai 2020, 05:34
Ajutoare de urgenţă ar putea fi acordate familiilor afectate de epidemii. Senatul dezbate iniţiativa

„Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, poate acorda ajutoare de urgenţă, în bani sau în natură, familiilor sau persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, precum şi în alte situaţii stabilite prin hotărâre a Guvernului. Fondurile necesare pentru plata ajutorului de urgenţă garantat de Guvern se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii”, se arată într-un nou articol menit să completeze Legea 416/2001 privind venitul minim garantat.

Potrivit Agerpres, pe ordinea de zi mai sunt incluse, printre altele, proiectele pentru instituirea zilei de 15 octombrie ca „Ziua naţională a comerţului electronic” şi pentru modificarea Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Potrivit preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şedinţa de plen de marţi se va desfăşura cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor urmând să lucreze de la distanţă. Votul va fi acordat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute.

Jurnalista româncă Monica Ulmanu face parte din echipa Washington Post care a câştigat Premiul Pulitzer

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți