Primăria Pogoanele a obţinut bani de la Ministerul Dezvoltării pentru a trage apă în curţile oamenilor din Căldărăşti. Consilierii locali mai aveau doar de aprobat o rectificare a bugetului, iar lucrările puteau să înceapă. Consiliul nu s-a întrunit însă deloc, iar proiectul a fost blocat.
„Este a treia sedinta pe care o tinem in ultimele doua luni si la care reprezentantii psd si pp-dd nu s-au prezentat. Este foarte probabil să pierdem această sumă de bani şi implicit să nu reuşim să facem această investiţie cu apă în satul Căldărăşti”, a spus Florin Dumitraşcu, primar Pogoanele.
Localnicii sunt disperaţi, pentru că apa din fântâni este toxică.
„Noi ne chinuim în felul în care ne chinuim, luam apă de aici, luăm apă de la câmp. Acum timpul e bun dar când vine zăpadă, frigul unde te mai duci?”, a spus un localnic.
„A murit un copil şi la analize a reieşit că din cauza la apă”, a mărturisit un alt localnic.
Pentru că nu s-a întrunit în ultimele două luni, Consiliul Local a fost dizolvat, iar la Pogoanele trebuie organizate din nou alegeri anul viitor.