George Emil Palade, primul si singurul român laureat al Premiului Nobel! A revolutionat biologia cu descoperirile sale despre celule

George Palade, născut pe 19 noiembrie 1912, la Iaşi, a fost medic şi cercetător în microbiologie, laureat al Premiului Nobel în 1974, iar în 1986 medaliat în Statele Unite cu Medalia Naţională pentru Ştiinţă, pentru „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”,  
Romania TV
06 mai 2020, 17:17
George Emil Palade, primul si singurul român laureat al Premiului Nobel! A revolutionat biologia cu descoperirile sale despre celule

„Trei miliarde de celule. Atâtea are o fiinţă. Încet şi ireversibil, ele dispar, şi odată cu ele se duce viaţa. Pentru că celulele sunt esenţă”.

Acesta era crezul lui George Emil Palade, medic şi cercetător american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în 1974. Chiar dacă toată cariera în cercetare şi-a desfăşurat-o în Statele Unite, unde a lucrat, pe rând, la Universitatea Rockefeller, Universitatea Yale şi Universitatea San Diego, George Palade s-a format la Facultatea de Medicină a Universităţii Bucureşti, unde a studiat între anii 1930-1940, pe care a absolvit-o cu titlul de doctor în medicină.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între anii 1942 şi 1945, doctorul Palade a servit patri în Corpul Medical al Armatei Române, iar în 1946 s-a căsătorit cu fiica industriaşului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, împreună cu care a părăsit România în acelaşi an, mergând să îşi dezvolte cariera în cercetare în Stetele Unite.

Citeşte şi: S-a decis cum se vor da examenele de Evaluare Naţională 2020 şi Bac 2020

Renumitul biolog Louis Pateur spunea că „în orice mare savant se va găsi şi un mare patriot”, iar asta explică apropierea lui George Palade de mediul academic românesc pe tot parcursul vieţii şi dorinţa sa ca, după moarte, cenuşa sa să fie împărţită şi împrăştiată jumătate la Aspen, în Colorado, iar cealaltă jumătate în Munţii Bucegi.

Îndemnat de unul dintre mentorii săi, Grigore T. Popa, dar şi de neurochirurgul Dimitrie Bagdasar, George Palade a luat calea Americii cu gandul de a-şi completa studiile pentru câţiva ani. Grigore Popa chiar i-a scris mai multe scrisori de recomandare către universităţi de prestigiu din SUA şi Anglia, dar singura de la care a primit răspuns a fost Universitatea din New York.

Între 1946 şi 1950 studiază pentru a-şi lua doctoratul, sub îndrumarea profesorului Albert Claude, la Universitatea Rockefeller, iar din 1949 încep deja să i se publice studiile. Studiază tehnica de fracţionare celulalră, inventată de colaboratorul său, profesorul Claude, pe care o perfecţionează vizibil.

Tot la invitaţia profesorului belgian, doctorul Palade începe să lucreze în laboratorul de patologie al Institutului Rockefeller, cunoscut ca şi „colivia de aur a minţilor din ştiinţa mondială”.

Doctorul Roxana Georgescu, de la Universitatea Rockefeller, explică munca lui Palade şi importanţa acesteia.

„Noi nu realizăm ce au făcut ei. La mijlocul secolului XX, biologii credeau că celula, citoplasma, este o masă nediferenţiată, practic. Ei, când au aplicat metodele de fracţionare celulară prin centrifugare, au realizat că pot să se uite la substructuri celulare. Dacă suntem pe vârful unui munte, vedem un oraş, după care vedem în casă, vedem pe masă şi vedem scrumul dintr-o scrumieră”, detaliază Roxana Georgescu.

Citeşte şi: Universitatea Tiffin, prima universitate 100% americană din România, şi-a adaptat condiţiile de admitere în contextul COVID-19

În 1974, George Emil Palade, împreună cu belgienii Albert Claude şi Christian de Duve, primesc Pemiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru „descoperiri privind organizarea funcţională a celulei, ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă recunoaşterea din partea Academiei Regale Suedeze, trebuie amintit că Palade este considerat părintele biologiei celulare. Cercetările şi descoperirile sale stau la baza cercetărilor moderne ale unor maladii ca Alhzeymer sau a unor forme de cancer. Cercetătorul de origine română a avut în cariera sa un principiu care în zilele noastre pare foarte simplu: „pentru a cunoaşte şi trata boala, trebuie întâi să o înţelegi”.

La ceremonia de decernare a Premiilor Nobel de la Stockholm, George Palade a vrut să aibă lângă el familia, din care făceau parte şi cei doi nepoţi ai săi, rămaşi în România, profesorul Radu Şerban Palade şi profesor doctor C. D. Zeletin, şi surorile doctorului, dar regimul comunist nu permitea ieşirea din ţară, teoretic, pentru niciun motiv.

Totuşi, chiar si un regim opresiv şi absurd, ca cel din România acelor ani, a trebuit să cedeze în faţa unei recunoaşteri de asemenea anvergură, astfel că membrii familiei lui George Palade au primit paşapoarte şi li s-a permis să îi fie alături în cel mai important moment al vieţii sale şi chiar al mediului academic român, al cărui produs a fost, până la un punct.

Palade a descris primirea Premiului Nobel ca pe o experienţă unică, dar poate nu aşa cum ar vedea-o majoritatea oamenilor, ci ca pe una a recunoaşterii meritelor muncii „în urma căreia nu capeţi nici un fel de privilegiu, ci doar obligaţii şi responsabilităţi”.
Profesorul doctor al Facultăţii de Medicină a Universităţii Yale, Fred Gorelick explică ce fel de om era George Palade, atât ca prieten, cât şi ca cercetător, dedicat nu doar muncii sale, ci şi sprijinirii colegilor.

„L-am cunoscut pe doctorul Palade aici, când îmi începusem munca în cercetare. Era prima mea experienţă ca cercetător, în 1977, la puţin timp după ce primise Premiul Nobel. Avea o bunătate şi o sensibilitate aparte şi vă voi spune o poveste personală. Scriam prima mea cerere de acordare de fonduri, iar noi, ca oameni de ştiinţă, trăim din aceste fonduri pe care le primim de la Institutul Naţional de Cercetare. Am primit răspunsul şi evaluarea era groaznică, eram desfiinţat. Cumva, George a aflat despre asta şi mi-a transmis că vrea să mă întâlnească. Imaginaţi-vă un laureat al Premiului Nobel, şeful unui imens departament, cunoscut în toată lumea, care şi-a anulat toate întâlnirile pentru două zile şi jumătate şi a stat cu mine şi am rescris cererea de la cap la coadă. Nimeni nu a mai făcut asta pentru mine vreodată, chiar dacă am avut parte de mentori minunaţi, cărora le sunt profund recunoscător.”.

Citeşte şi: CURSURI ONLINE. Gabriela Firea, anunţ important pentru elevi

În 1990, Palade, împreună cu soţia sa de atunci, cercetătoarea Marilyn Farquhar, se mută în California, unde devine decan ştiinţific al Universităţii California San Diego. Aici şi-a trăit ultima parte a vieţii, pană în anul 2008, când a murit la vârsta de 96 de ani.
Profesorul Gorelick, un apropiat al doctorului Palade, povesteşte cum, la comemorarea unui an de la dispariţia savantului, apropiaţii au avut ocazia să cunoască o latură a acestuia pe care nu o ştiau.

Marilyn Farquhar le-a prezentat fotografii personale din drumeţiile pe munte ale lui Palade, care erau marea sa pasiune din afara ştiinţei, în care apărea în pantaloni scurţi şi bocanci, o imagine mult diferită de cea pe care o ştiau, mereu îmbrăcat în costum elegant.
George Palade şi Philip Palade, fiii savantului, au anunţat, după moartea părintelui, că au evaluat premiul şi medalia Nobel, care aveau o valoare de aproximativ 400.000 de dolari, dar au ales să le doneze României, în urma indicaţiilor specifice din testamentul doctorului Palade.

Acesta a specificat că cele două recunoaşteri vor fi permanent expuse la Bucureşti, ca sursă de inspiraţie pentru studenţii la medicină ce doresc să urmeze o carieră în cercetare.

O tristeţe resimţită de urmaşii savantului George Palade este faptul că, în ciuda aprecierii pe care acesta a arătat-o faţă de patria sa şi de mediul academic din România, capitala Bucureşti nu are nici o stradă care să îi poarte numele, un gest de apreciere atât de simplu, dar care nu a fost făcut nici măcar în ultimii 30 de ani, după Revoluţia din decembrie 1989.

Citeşte şi: Elevii se întorc la şcoală după terminarea stării de urgenţă. Ministrul Educaţiei: „Ordinul va fi semnat săptămâna viitoare”

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll, ora 14:15 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1. Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Poliția din București investighează filmările europarlamentarei Diana Șoșoacă din cabina de vot
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy