PROGNOZA METEO SAMBATA
Vremea se va încălzi în toată țara, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza la munte, îndeosebi în Carpații Orientali, unde izolat și trecător va ploua slab, precum și, posibil, în regiunile estice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral și 26 de grade în sud-vestul extrem, iar cele minime între 0 grade în estul Transilvaniei și 14…15 grade în Dealurile de Vest. Izolat, dimineața și noaptea, vor fi condiţii de ceață.
BUCUREȘTIVremea va fi frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fide 23…25 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICA
Vremea va deveni caldă în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de caldă în vestul și, local, în sudul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 16…18 grade pe litoral şi 27…28 de grade în Câmpia de Vest și Câmpia Română. Cerul va fi variabil și, mai ales după-amiaza, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, local în zona de munte și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și, trecător, în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3…4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali și 16…17 grade în Dealurile de Vest.
BUCUREȘTI Vremea se va menține frumoasă și va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.
PROGNOZA METEO LUNI
Vremea va deveni deosebit de caldă în toată țara, local călduroasă la amiază în sudul și sud-vestul extrem. Temperaturile maxime se vor situa între 24 şi 30 de grade, mai scăzute pe litoral, spre 17…19 grade. Cerul, variabil ziua, va avea înnorări spre seară și noaptea în vestul, centrul și nordul teritoriului, unde local vor fi averse, ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, condiții de grindină. Ploi slabe, de scurtă durată, se mai pot semnala și după-amiaza, pe arii restrânse, în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, cu rafale în general de 70…90 km/h, precum și, temporar, în regiunile estice, vestice și centrale, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade.
BUCUREȘTI Vremea va deveni călduroasă la amiază. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 13…15 grade.
PROGNOZA METEO MARTI
Vremea va fi în general instabilă și se va răci accentuat în vestul, centrul și nordul țării, dar se va menține caldă în sudest. Mai ales în cursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, la început în vestul, centrul și nordul țării, iar după-amiaza și la începutul nopții mai ales în est, sud-est și la munte. Pe arii restrânse vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, ce pot lua trecător aspect de vijelie, cu viteze mai mari pe crestele montane, în sudul, estul și centrul teritoriului. În zona montană înaltă, îndeosebi a Carpaților Orientali, în a doua parte a zilei și seara precipitațiile vor fi mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în Maramureș și nordul Moldovei și 28 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor situa între -1 și 9 grade.
BUCUREȘTI Vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate spre seară și la începutul nopții, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, temporar cu intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.