„Hai, hai, hai la Botoșani, hai, hai, cu salvarea hai”, este refrenul unei parodii care a controversat social media și a determinat polițiștii să cerceteze situația. Mai multe cadre medicale și pacienți de pe Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean au cântat la unison „imnul COVID”, încercând astfel să facă haz de necaz, un filmuleț cu întreaga scenă devenind viral pe Facebook.
Imaginile au provocat atât amuzament, cât și indignare în rândul spectatorilor, iar Poliția a demarat cercetări în acest caz.
„Conducerea Inspectoratului s-a sesizat cu privire la imaginile apărute în spațiul public, au fost dispuse verificări, urmând ca, în funcție de rezultatul acestora, să fie luate măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.
Un asistent medical din Dorohoi, care apare în clipul cu Imnul COVID, de la Secția de Boli Infecțioase din Botoșani, a reacționat în urma apariției clipului în spațiul public. Angelica Onciu susține că toți cei din video sunt testați pozitiv, asimptomatici.
„Ne pare rău, postarea care a fost trimisă în mod inconștient de persoanele aflate în grupul nostru de Whatsapp a fost interpretată drastic. Toți cei aflați în video suntem testați pozitiv, asimptomatici. Niciunul dintre noi nu era testat negativ astfel încât să ne încadrăm la -zădărnicirea combaterii bolilor- dorim ca cei care comentează răutăcios să se gândească că ar fi în locul nostru și nu acasă lângă familie. Noi nu am venit de bună voie aici, am dori să cedăm aceste paturi pacienților care au cu adevărat nevoie”, spune Angelica Onciu.