Francezii vor putea acum să iasă din case fără să aibă la ei o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la motivul pentru care se află pe stradă şi majoritatea magazinelor şi a altor locuri de muncă vor fi redeschise.
Dar, având în vedere că ţara are unul din cele mai ridicate bilanţuri de deces din Europa din cauza COVID-19 (26.380, duminică), autorităţile doresc să menţină contactele sociale reduse la minimum deocamdată.
Oricine poate continua să lucreze de acasă ar trebui să facă în continuare acest lucru, spune guvernul.
Cafenelele şi restaurantele vor rămâne închise pentru moment.
Şcolile se vor redeschide treptat începând din această săptămână pentru clasele primare, în timp ce clasele gimnaziale îşi vor relua cursurile săptămâna viitoare numai în zonele mai puţin afectate de epidemie.
Declaraţiile pe proprie răspundere vor fi în continuare necesare pentru oricine va folosi transportul public la ore de vârf în regiunea Parisului, a cărui utilizare este rezervată navetiştilor şi celor aflaţi în călătorii esenţiale.
La nivel naţional, măştile vor fi necesare în transportul public.
Restricţiile de călătorie rămân în vigoare între Franţa continentală şi insula Corsica din Mediterana şi în teritoriile de peste mări.
La Paris şi în nord-estul Franţei, care sunt clasificate drept „zone roşii”, cu o rată mai mare de infecţii cu COVID-19 sau spitalizări, parcurile publice vor rămâne închise.