De ce nu se găseşte Euthyrox în farmacii. Explicaţiile ministrului Sănătăţii: „Producătorul aduce acelaşi stoc ca înainte de pandemie”

Nelu Tătaru a declarat, luni, a fost demarată o anchetă la nivelul distribuitorilor şi a farmaciilor pentru a afla de ce se epuizează medicamentul Euthyrox. Ministrul Sănătăţii a explicat că producătorul susţine că aduce pe piaţa din România acelaşi stoc ca înainte de răspândirea pandemiei de COVID-19.
Romania TV
11 mai 2020, 14:53
De ce nu se găseşte Euthyrox în farmacii. Explicaţiile ministrului Sănătăţii:

„La nivel declarativ, firma care-l produce aduce acelaşi stoc în fiecare lună ca înainte de pandemie.

Am deschis anumite controale şi anchete la nivelul distribuitorilor şi a farmaciilor pentru a vedea de ce stocul se epuizează atât de repede şi nu ajunge la persoanele care au nevoie de ele”, a declarat Nelu Tătaru, după ce a avut luni o discuţie cu deputaţii.

Ministrul Sănătăţii a explicat că de o lună de când şi-a preluat mandatul lipsa medicamentului Euthyrox a fost una dintre principalele teme de care s-a ocupat.

„Evaluarea pe care am făcut-o am făcut la nivel de firmă, firma Merck, cea care a trimis pe piaţa din România aceeaşi cantitate în fiecare lună. Am solicitat şi în aprilie s-a mărit cu 20 la sută producţia. Am solicitat şi în luna mai mărirea producţiei cu 20 la sută”, a spus Tătaru.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că a recomandat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să realizeze o evaluare la nivelul distribuitorilor şi a farmaciilor.

„Am solicitat şi firmei Merck, dacă nu poate asigura această producţie, să putem da voie importului paralel sau să aducem de la alţi dealeri”, a menţionat ministrul Sănătăţii.

Medicamentul Euthyrox e greu de găsit încă în farmacii din România încă din luna martie. 

Câţi oameni au fost testaţi pentru coronavirus în România. Explicaţiile ministrului Nelu Tătaru în Camera Deputaţilor

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu mai are scăpare. Verdictul venit azi, 8 aprilie (SURSE)
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi grea pentru Elena Udrea. Anunțul făcut de Adrian Alexandrov
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card