Franţa anticipează reintrarea urgentă în izolare, din cauza pandemiei. Anunţul făcut de un înalt oficial de la Paris

În timp ce Franţa a început luni o prudentă revenire la normalitate, un înalt funcţionar responsabil de pregătirea acestei ieşiri din izolare a avertizat că trebuie "anticipată" o reintrare în acest regim restrictiv.
Ionela Marcu
11 mai 2020, 15:53
Franţa anticipează reintrarea urgentă în izolare, din cauza pandemiei. Anunţul făcut de un înalt oficial de la Paris

O reintrare în izolare în regim de urgenţă trebuie anticipată„, a avertizat Jean Castex în raportul său asupra ieşirii din izolare publicat luni, invitând la păstrarea „reversibilităţii măsurilor” în caz de recrudescenţă a epidemiei de coronavirus. „În absenţa, pe termen scurt, a unui vaccin sau a unei soluţii curative, populaţia franceză rămâne vulnerabilă la o revenire a epidemiei„, subliniază înaltul funcţionar, însărcinat de premierul Edouard Philippe să coordoneze strategia de ieşire din izolare.

„Efectele” unei astfel de reveniri „ar fi în special distructive pentru o societate deja încercată şi, îndeosebi, pentru personalul medical„, avertizează în continuare Castex, ale cărui lucrări au determinat alegerea sa de către guvern în materie de ieşire din izolare la şcoală, în transporturi, în întreprinderi etc. În acest raport, înaltul funcţionar şi primar din Prades (sud-vest), insistă asupra „nivelului foarte ridicat de vigilenţă” care trebuie menţinut în această primă etapă de ieşire din izolare.

Citeşte şi Vladimir Putin a anunţat că ruşii se vor întoarce de mâine la muncă. Rămân în vigoare doar restricţiile pentru vârstnici

Castex recomandă o „dezarmare” foarte „progresivă” a paturilor de la terapie intensivă în spitale, a căror capacitate a fost crescută în timpul crizei. Şi redeschiderea lor trebuie să se poată efectua „foarte rapid (în termene de 24, 48 sau 72 de ore, potrivit numărului de paturi) pentru a face faţă unui nou aflux de pacienţi”, spune el.

O atenţie specială va trebui acordată de asemenea resurselor umane într-un context de oboseală a personalului spitalicesc, în special, în regiunile cele mai afectate de criză„, mai avertizează acesta. De asemenea, dacă deplasările sunt permise din nou în anumite condiţii, „prefecţii vor putea restabili restricţii pe plan local” în orice moment.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Dosarele X. Filmul urmărit cu sufletul la gură de români revine într-o nouă versiune
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Moartea Papei Francisc, în direct! Zile de doliu național la nivel mondial! Toate meciurile de fotbal, amânate. Oamenii au început să se strângă în Piața San Pietro LIVE VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București