Gică Popescu, în război cu autorităţile române. Acuzaţii dure: „Ce facem, începem să bâjbâim?”

Gică Popescu este nemulțumit după ce autorităţile au impus mai multe reguli pentru reluarea Ligii 1. Președintele celor de la Viitorul a criticat dur măsurile pentru echipele care reiau antrenamentele.
Filip Stan
12 mai 2020, 12:32
Gică Popescu, în război cu autorităţile române. Acuzaţii dure:

Liga 1 s-ar putea relua în iunie, astfel că echipele își vor relua antrenamentele începând cu 15 mai. Toți sportivii trebuie însă să urmeze niște reguli stricte: să stea în regim închis, să se izoleze şi să facă testele de COVID-19 la intervale regulate de timp.

„În momentul în care s-au luat astfel de hotărâri nu s-au consultat, să spună, dom’ne, hai să consultăm şi cluburile astea din Liga 1, ce cred, că oamenii ăştia sunt de specialitate, aştia ştiu, hai să ascultăm şi părerea lor. Această perioadă de pregătire este bagajul meu de pregătire fizică pe care-l duc până în vara anului viitor, că eu nu mai am o altă perioadă de pregătire între cele două sezoane. Oameni buni, eu sunt în play-out. Îmi pierd patru jucători cei mai buni, mă bat la retrogradare”, a spus Gică Popescu la AntenaSport.

FRF a oprit LIGA 3. FC U Craiova, în Liga 2. Cine mai promovează

„Mai avem trei zile să începem pregătirile şi nu ştim, nu ştim ce avem de făcut. Nu ştim cum să ne organizăm perioada de pregătire, nu ştim nimic! Ce facem, începem să bâjbâim, să dăm telefoane, hoteluri, mare, mâncare, organizare, teste! Mai sunt trei zile, când le fac pe toate astea?”, a mai spus Gică Popescu.

România nu va avea sezonul viitor echipă în Liga Campionilor. Propunerea UEFA care lasă pe dinafară câştigătoarea Ligii 1

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a anunţat regulile pe care trebuie să le respecte cluburile din Liga 1.

„Sportivii vor sta într-un regim închis și-și vor desfășura activitatea controlat. Cluburile trebuie să dispună de o bază proprie, cu spații de cazare, bucătărie, spații medicale, terenuri de antrenament, săli de forță sau alte utilități. Baza sportivă are nevoie de personal administrativ și de suport care să fie utilizat prin rotație, în ture de 14 zile. În interiorul bazelor, vor exista măsuri și reguli clare pentru sălile de antrenament, vestiare, spălătorie și zonele medicale. Trebuie să existe și spații pentru persoanele suspecte de COVID-19”, a declarat Ionuț Stroe.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul din România unde cumperi un apartament cu 2 camere la doar 7.000 de euro. Ajungi imediat în centru, ai supermarket și restaurante aproape
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
Playtech.ro
Oana Roman i-a deschis DOSAR PENAL lui Marius Elisei. De ce se războiesc părinții Isabelei
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
WhatsApp introduce o funcție senzațională. Totul se schimbă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Limba romani a apărut pe Google Translate! Ce variantă a acestei limbi a fost aleasă de Inteligența Artificială
Capital.ro
Niculina Stoican este în doliu: E primul răsărit fără matale MĂICUȚĂ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Donald Trump aproape de moarte în urma unui atac armat în Pennsylvania
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'