Vindecările în rândul persoanelor vârstnice sunt din ce în ce mai numeroase. Mulţi dintre pacienşii aflaţi în categoria de risc, având vârste înaintate sau boli asociate, au reuşit să iasă învingători în lupta cu COVID-19.
Maria Branyas, o femeie în vârstă de 113 ani, despre care se crede că este cea mai în vârstă femeie din Spania, şi-a revenit după ce a fost diagnosticată cu noul coronavirus, au anunţat autorităţile spaniole, potrivit BBC. Femeia a fost diagnosticată cu coronavirus în martie, după ce Spania a intrat în carantină. Dar după câteva săptămâni de izolare, timp în care a avut o simptomatologie uşoară, aceasta şi-a revenit.
Maria Branyas a prins pandemia de gripă spaniolă din 1918, războiul civil spaniol din 1936-39 şi acum epidemia de coronavirus.
O arădeancă de 97 de ani a învins infecţia cu coronavirus
O femeie de 97 de ani din Arad, provenind de la un cămin de bătrâni, a reuşit să se vindece de coronavirus, scrie aradon.ro. Alături de ea, s-au mai vindecat de infecţia cu noul coronavirus încă cinci pacienţi proveniţi de la acelaşi cămin de bătrâni.
Pacienta de 97 de ani a stat internată opt zile în spitalul din Arad şi a avut şi alte boli asociate.
„Ne bucură faptul că am externat șase pacienți, vârstnici, care s-au vindecat de COVID-19. Putem spune că vindecarea pacientei de 97 de ani, care s-a internat și cu alte afecțiuni medicale, este o reușită excepțională din punct de vedere medical. Îi felicit pe toți seniorii care au fost internați la noi, pentru optimismul de care au dat dovadă și, totodată, mulțumesc echipei medicale, care a fost și este alături de pacient”, a declarat dr. Dana Olar, medic șef Secție Clinică Pneumologie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.