Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRPD) Braşov, în urmă cu câteva zile a început operaţiunea de deszăpezire a DN 7C (Transfăgărăşan), pe tronsonul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac.
„Deocamdata se lucrează la eliberarea unui sens de circulaţie pentru a permite mai uşor accesul utilajelor în zonele unde stratul de zăpada depăşeşte chiar şi 5-6 metri”, arată sursa citată.
În prezent, în zonă se lucrează cu trei utilaje pentru îndepărtarea zăpezii, dar în paralel se fac lucrări şi pe secţiunea dintre Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, unde se repara parapetul, se vopsesc şi se înlocuiesc elementele de siguranţă şi se îndepărtează vegetaţia nedorită.
„Menţionăm că în conformitate cu normativele în vigoare circulaţia pe toată lungimea DN7C – Transfăgărăşan se deschide în data de 1 iulie. Până atunci circulaţia pe tronsonul cuprins între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş) este strict interzisă şi extrem de periculoasă din cauza căderilor de pietre şi a avalanşelor”, precizează DRDP Braşov.
Cei care doresc să viziteze zona Bâlea Lac până atunci pot circula cu maşina până la Bâlea Cascadă şi de acolo pot folosi telecabina.
Citeşte şi Iarna a pus stăpânire pe Transfăgărăşan. Imagini incredibile de la Cota 2000 VIDEO