CTP, despre decizia CCR: „Oamenii s-au relaxat şi totul depinde de gena dacică, aia despre care se zice că ne face mai rezistenţi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că în cele trei zile dintre starea de urgență și starea de alertă „totul va depinde de gena dacică”, făcând referire la decizia Curții Constituţionale cu privire la ordonanţa de urgenţă care reglementează starea de alertă.
Romania TV
13 mai 2020, 10:21
CTP, despre decizia CCR:

CCR a decis că OUG 21/2004 este constituțională dar nu poate să restrângă drepturi și libertăți ale cetățenilor, acest lucru fiind posibil doar prin lege.

„Depinde la ce se referă, dacă aceste măsuri restrictive se referă și la licitații, la modul în care se achiziționează acum diversele produse medicale consumabile, dacă rămâne în regimul de atribuire rapidă directă sau în regimul de licitație. După părerea mea nu mai are rost să continue, ar fi nociv să continue regimul de atribuire directă, pentru că vom vedea câte nereguli au fost în această perioadă. Nu se mai justifică, a existat timp destul pentru a se face niște contracte, niște surse. Curtea înțeleg că nu interzice asta”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

În ceea ce privește restricțiile privind restrângerea drepturilor și libertățile cetățenești, gazetarul a spus că „deja ne găsim într-o stare de relaxare, care se va accentua în zilele următoare, indiferent de legea pe baza căreia va funcționa în săptămânile următoare”.

„Oamenii deja nu mai respectă, amenzi nu se mai dau, e greu de presupus că se vor respecta intrarea în autobuz prin față, coborârea prin spate, păstrarea distanțelor sanitare. Nu se vor respecta decât în mult mai mică măsură, indiferent ce lege se dă și atunci să vedem în ce stare ne aflăm de fapt cu epidemia”, a completat el.

Citeşte şi: Victor Ponta: Eu nu votez legea privind starea de alertă. E neclară, nedemocratică, plină de prevederi dubioase sau aberante

Cu privire la această pauză de trei zile între expirarea stării de urgență și intrării în vigoare a stării de alertă, gazetarul a spus că Guvernul Orban a greșit.

„E foarte rău ce a făcut Guvernul, nu avea voie, se știa foarte bine de anunțul politic cel cu 15 mai, de atunci era timp destul pentru a se înainta acest proiect. Parlamentul are dreptate, a fost supus unei presiuni create artificial de către Guvern. Acolo bătălia între Parlament și Guvern nu mai are legătură cu cetățenii, e vorba despre cine transmite acum mesajul de putere în opinia publică. Parlamentul vrea să spună ăștia v-au arestat, noi vă eliberăm, în vreme ce Guvernul vrea să inducă oamenilor convingerea că le-a salvat viețile multora, prin măsurile luate. Din ambele atitudini urmând să rezulte un câștig electoral”, a subliniat Cristian Tudor Popescu.

„PSD și aliații asta vor, să rezulte la final că se conduce după legea făcută de noi, nu mai are Guvernul la cheremul lui conducerea, noi avem, de fapt, puterea și noi reușim să vă eliberăm de măsurile polițienești, dictatoriale pe care le-a luat Guvernul și de aceea fac ce fac”, a completat el.

Întrebat dacă poate fi emisă o ordonanță de urgență care să acopere cele trei zile, gazetarul a spus că nu are nicio importanță.

„În acele trei zile, lucrurile vor fi așa cum vor fi și în zilele de după cele trei, de luni încolo. Oamenii s-au relaxat și totul depinde de gena dacică, aia despre care se spunea că ne protejează, că suntem mai rezistenți la epidemie. Să vedem ce se întâmplă în alte țări, în țări cu un sistem foarte puternic, nu doar medical, cum sunt Germania, Coreea de Sud. A trebuit să se revină, pentru că a crescut numărul de cazuri după relaxare. Nu ne rămâne decât să sperăm că nu se va întâmplă asta și la noi”, a afirmat Cristian Tudor Popescu.

Citeşte şi: Comunicat DUR al PSD: „Iohannis şi PNL au ajuns să joace la loterie vieţile românilor”

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Alimentul care te lasă fără permis. Nu ai voie să-l mănânci dacă te urci la volan
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Basmul lui Harry și al lui Meghan a luat sfârșit. Doar atât au rezistat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Patru șoferi și-au primit înapoi permisele după ce rezultatele testelor antidrog au fost infirmate. După 48 de ore, aceștia și-au recăpătat dreptul de a conduce
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Minge de foc traversează cerul deasupra Statuii Libertății, provocând panică și investigații ample
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'