Relaţia dintre SUA și China se afla deja aproape de marginea prăpastiei înainte de criza COVID-19, dar pandemia a împins-o într-acolo. Dinamica dintre Beijing și Washington a devenit atât de controversată în perioada coronavirusului, încât experții din China spun acum că cele două puteri se află deja în primele zile ale unui nou Război Rece, care ar putea prelungi pandemia, exacerbând devastarea economică legată de virus și slăbind capacitatea lumii de a zădărnici amenințările comune.
„Suntem în esență la începutul unui Război Rece„, a declarat, pentru Bussine Insider, Orville Schell, directorul Centrului pentru relații SUA-China din Asia Society. „Consecințele vor fi foarte grave pentru lume și pentru economia globală, deoarece capacitatea SUA și China de a lucra împreună a fost cheia întregului arc al globalizării și al comerțului global„, a adăugat acesta.
„Realitatea este că în acest moment tensiunile dintre Statele Unite și China cresc considerabil„, a confirmat, la începutul acestei luni, fostul negociator comercial al Casei Albe, Clete Willems. „Ştiu că oamenii se simt inconfortabili cu terminologia, dar cred că trebuie să fim sinceri și să spunem lucrurrilor pe nume. Acesta este începutul unui nou Război Rece și dacă nu suntem atenți, lucrurile s-ar putea agrava”, a adăugat Willems, care a părăsit anul trecut administrația Trump.
Războiul rece dintre SUA și Uniunea Sovietică a fost un produs al vremurilor. Al Doilea Război Mondial a devastat mari întinderi din Europa și Asia și a lăsat SUA și URSS ca fiind cele mai puternice națiuni de pe planetă. Acestea aveau însă ideologii fundamental conflictuale, însă diferenţele de acum dintre SUA şi China sunt mult mai complexe – mai ales la nivel economic. Înainte de pandemia coronavirusului, China deținea 1,09 trilioane de dolari în datoria SUA, fiind depășită doar de Japonia ca principal creditor străin al Americii.
„Iată o mare diferență între Războiul Rece cu Uniunea Sovietică și cel de astăzi, cu China: La sfârșitul Războiului Rece, cred că SUA importa bunuri în valoare de aproximativ 200 de milioane de dolari din Uniunea Sovietică. Importurile americane din China, în 2018, erau în jurul a 500 de miliarde de dolari„, fostul premier al Marii Brotanii, Tony Blair, într-un interviu recent cu Fareed Zakaria, la CNN. Acesta descrie dinamica dintre cele două țări drept „relația geopolitică determinantă din secolul XXI„.
Războiul Rece dintre SUA şi URSS a creat în lume o masivă schismă ideologică, militară și politică, dar există îngrijorari că animozitatea actuală dintre Washington și Beijing ar putea duce la o divizare globală similară. „Pentru sistemul internațional în ansamblu, un Război Rece ar fi devastator. De exemplu, ar pune toate provocările globale – de la schimbările climatice la pandemii şi la terorism – în contextul câștigului și pierderii relative de putere pentru fiecare parte, ceea ce face cooperarea și mai dificilă„, spune şi Elizabeth Economy, specialist în relaţiile economice cu Asia. „De asemenea, ar forța țările să aleagă o parte, într-un proces de a face compromisuri foarte dificile și ar putea releva o serie de adevăruri urâte despre ele însele: modul în care prioritizează valorile politice, securitatea lor militară și traiul economic„, a adăugat aceasta.
Războiul rece dintre SUA și Uniunea Sovietică s-a caracterizat printr-o neîncredere intrinsecă între Washington și Moscova și o concurență hiper-naționalistă pentru hegemonia economică, militară și tehnologică. Tendințele sunt similare în zilele noastre între SUA și China. Încă din campania sa din 2016, Trump a înfăţişat China ca pe o ţară care profită de SUA şi, în calitate de președinte a declanșat un război comercial cu China, stârnind neliniște cu privire la economia SUA. Un acord semnat în ianuarie a părut să pună în pauză războiului comercial, oferindu-i lui Trump o victorie diplomatică, în timp ce căuta să îşi facă campanie pentru alegerile din toamnă şi pe fondul unei economii americane în plină expansiune. A venit însă coronavirusul, care a stopat economia, a pus acordul în pericol și a năruit orice speranță a unei înţelegeri în viitorul apropiat.
Deși în primele zile Trump a lăudat modul în care China gestionează situaţia generată de coronavirus, înainte ca acesta să devină cu adevărat global, el a acuzat-o apoi în termeni duri de amploarea pandemiei şi a atacat-o de fiecare dată când a avut ocazia. Beijingul a respins cu vehemență că virusul a scăpat dintr-un laborator, aşa cum a acuzat Casa Albă, iar Ministerul Afacerilor Externe al Chinei sugera în luna martie că acesta a fost răspândit de armata americană, cu ocazia Jocurilor Mondiale Miliatare de la Wuhan, toamna trecută.
Pe măsură ce ambele guverne răspândeau teorii ale conspirației una despre cealaltă, Donald Trump a ridicat posibilitatea de a solicita despăgubiri din partea Beijing-ului, din cauza coronavirusului.
Concomitent, cursa pentru crearea unui vaccin contra coronavirusului a devenit un punct de mândrie națională pentru ambele țări, amintind de bătălia pentru cucerirea spaţiului cosmic, dintre SUA şi URSS.