STARE DE ALERTĂ 15 mai. Certificatul, eliberat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România, trebuie prezentat la graniță. Acesta trebuie să ateste faptul că persoana care revine în țară nu are COVID-19.
Documentul trebuie tradus în limba română, nu însă și pentru cei care revin din Republica Moldova.
În continuare, cei suspecți de COVID-19 pot fi izolați sau carantinați. De exemplu, cei care nu prezintă acest document de la medic sau cei care au intrat în contact cu persoane confirmate.
Și călătoriile cu avionul vor fi total diferite. În starea de alertă, Ministerul Transporturilor poate să ceară reguli clare ca aeroporturile, avioanele şi alte echipamente să fie igienizate.
De asemenea, vor exista măsuri de distanţare socială şi reguli de conduită. Setul de reguli va fi stabilit tot de minister. Legea cu măsurile care ar putea fi aplicate în starea de alertă a trecut miercuri de votul final din Parlament.