„Românii au înfruntat pericolul cu simţ civic şi curaj. Asta s-a văzut în comportamentul lor. Însă aceasta a fost doar o etapă. Două lucruri sunt importante pentru perioada următoare: responsabilitatea personală şi grija faţă de cei din jur. Am avut grijă până acum de familie, prieteni, vecini şi necunoscuţi. Trebuie să o facem în continuare conştienţi că epidemia e încă aici. Oricâte sfaturi sau restricţii ar veni din partea statului, până la urmă, depinde de fiecare dintre noi evitarea întoarcerii la starea de urgenţă”, a scris liderul USR, joi seara, pe Facebook.
Dan Barna a susţinut că statul „trebuie să revină cu mult mai multă energie la misiunea sa principală – aceea de a face oamenilor viaţa mai bună”.
„Şi pentru asta e nevoie din partea autorităţilor de iniţiative curajoase care să sprijine economia reală, cea creatoare de locuri de muncă şi valoare adăugată. Avem în România energia şi creativitatea necesare pentru a recupera repede ce am pierdut în aceste luni. Statul trebuie să ajute sau măcar să nu stea în cale”, a menţionat Dan Barna.