Jandarmii sunt prezenți la prost, însă aceștia încearcă să între în dialog de la distanță cu aceștia, deoarece aceștia nu poartă măști și nu și-au luat nicio măsură de protecție. Protestatarii stau aproape unii de alții, se îmbrățișează sau își strâng mâinile.
„Am început cu recomandări, cu exemplul personal, cu jandarmi care poarta măști, încercăm să avem un dialog de la o distanță sigură. Încercăm să gestionăm situația fără a avea incidente”, a spus la Digi24 Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.
Jandarmii au încercat să le recomande protestariilor să păstreze distanța între ei, însă aceștia consideră că acest lucru nu este important.
„Le-am recomandat să păstreze o distanță sigură între e, chiar dacă ei nu consideră că acest lucru e important. Noi știm că este important, că sănătatea lor este importantă, și importantă este și sănătatea jandarmilor, de aceea încercăm să avem un dialog cu ei de la o distanță sigură”, a mai spus Iacob.
Printre protestatari se află și Bogdan Stanoevici, fost candidat la alegerile prezidențiale, și fostul europarlamentar Adrian Severin, care a fost condamnat pentru corupție.
„Nu aș pune foarte mare accent pe măsurile coercitive, căci scopul nostru nu acesta este. Nu intenționăm să avem nici măcar conflicte verbale. Sigur că vom găsi o cale legală de a reglementa această situație. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu trebuie să participe la astfel de evenimente, pentru că forțele de ordine sunt acolo și au destule mijloace la îndemnă pentru a îngrădi formarea acestor aduănări publice. Nu suntem nici ezitanți, dar nici nu facem un țel din a aplica măsuri coercitive. După ce trecem de etapa dialogului, vom vedea ce rămâne de făcut”, a spus Iacob.
La protest a participat și celebrul Marian Moroșanu, cunoscut sub numele de ”Ceaușescu”, însă acesta a fost extras din mulțime de jandarmi și transportat la secție.