Marcel Vela apare din nou pe rețelele de socializare! Fostul ministru de Interne a distribuit o postare prin care anunță că noul primar al localității Moldova Nouă este Chisăliță Ion.
”Dragi prieteni,
Știu că este târziu și că vedeți multe pe Facebook…
Știu că toți încearcă să vă invadeze cu informații, dar nu am putut să nu împărtășesc cu voi această mare bucurie!
Chisăliță Ion este noul primar ALES al localității Moldova Nouă!
Poate vă întrebați de ce sunt atât de fericit.
Sunt atât de fericit pentru că a învins Dreptatea. Dreptatea, cea care este lumina fiecărui om trist care are speranță și crede în Dumnezeu!
Domnule primar,
Vă felicit din inimă!
Dragă Dan,
Deși ești acum printre stele…această bucurie a noastră ți se datorează și ție!
Te-ai fi bucurat teribil de mult alături de noi, prieten drag.
Îți mulțumim!”, a transmis Vela pe contul de Facebook.
Marcel Vela, fost senator PNL, a ajuns ministru de Interne, într-o perioadă în care instituţia se află, de patru luni, fără conducere şi cu un deficit de imagine enorm, în urma cazurilor de la Caracal, Dâmboviţa sau tragedia din Colectiv.
Vela este membru al PNL din ianuarie 1990 și este specialist mai degrabă în administrația locală, unde a fost inclusiv primar al Caransebeșului, cu trei mandate, din 2004 până în 2016.
La capitolul „distincții” el scrie că a fost decorat de Iliescu și Iohannis pentru rolul jucat în Revoluția din 1989. Marcel Vela şi-a trecut în CV toate distincțiile primite: Cetăţean de Onoare al Oraşului Oţelu-Roşu, 2000 Ordinul „Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989” – Preşedintele României Ion Iliescu, 2004 Membru de Onoare al Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, 2007 Ordinul Stephanus Magnus al BOR – Patriarhul Daniel, 2010 Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Ofițer”, Preşedintele României Emil Constantinescu, 2010 Binecuvântare Apostolică, Papa Francisc, Vatican, 2013 Titlu „Luptător cu rol determinant in Revoluţia din Decembrie 1989” – Preşedintele României Klaus Iohannis, 2015.