Haos cu deschiderea şcolilor. Elevii susţin că nu există cadru legal pentru cursurile din ianuarie

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii actualizarea ordinului privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie.
Filip Stan
25 ian. 2021, 17:31
Haos cu deschiderea şcolilor. Elevii susţin că nu există cadru legal pentru cursurile din ianuarie

Haos cu deschiderea şcolilor. Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii actualizarea ordinului privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie în conformitate cu situaţia actuală, până pe data de 30 ianuarie, astfel încât unităţile de învăţământ să aibă timp suficient pentru a se pregăti în mod corespunzător pentru debutul semestrului al II-lea.

„Consiliul Naţional al Elevilor a salutat încă de la bun început măsura redeschiderii şcolilor în mod descentralizat, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă. Nu putem trece cu vederea, însă, faptul că la aproape două săptămâni de la acest anunţ, unităţile de învăţământ nu au primit nicio indicaţie cu privire la începerea celui de-al doilea semestru al acestui an şcolar. (…) Având în vedere aceste aspecte, solicităm Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii actualizarea ordinului privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie, în conformitate cu situaţia actuală, până pe data de 30 ianuarie, astfel încât unităţile de învăţământ să aibă timp suficient pentru a se pregăti în mod corespunzător pentru debutul semestrului al II-lea”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, transmis luni AGERPRES.

Haos cu deschiderea şcolilor. Potrivit CNE, este necesar ca inspectoratele şcolare şi autorităţile publice locale să se asigure de faptul că şcolile dispun de cele necesare pentru începerea cursurilor în format fizic, întrucât, în luna septembrie, au existat „multe cazuri” de materiale sanitare „neconforme” distribuite în rândul elevilor şi profesorilor, „care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa acestora”.

Ministrul Educaţiei a explicat cum se va face revenirea la şcoală. Ce presupun orele „remediale”
„Suntem la un pas distanţă de acelaşi haos cu care ne-am confruntat în luna septembrie atunci când a început anul şcolar. Directorii unităţilor de învăţământ află ce au de făcut din mass-media, pentru că încă nu le-au fost comunicate în mod oficial procedurile ce vor fi aplicate începând cu 8 februarie. Solicităm Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să acţioneze cu celeritate şi să stabilească toate detaliile necesare redeschiderii şcolilor, până la data de 30 ianuarie”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu cere ca bugetul “minim minimorum” al Educației să fie 28,2 miliarde lei, adică 2,5% din PIB în acest an. Ar fi cea mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu, cu peste 2 miliarde de lei mai puțin față de anul trecut

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Monica Bîrlădeanu a făcut senzație la Gala Premiilor GOPO 2025! Actrița a strălucit la 46 de ani
Fanatik.ro
Care este suprafața reală a Bucureștiului? Capitala nu este cel mai mare oraș din țară
Capital.ro
Devine interzis la toate mașinile. UE va da ordin pentru orice țară. România nu va mai putea folosi
Playtech.ro
Cum conduci o mașină diesel ca să consumi mai puțin. Regula pe care puțini o respectă
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Produs retras de urgență. Mulți români îl cumpără
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Extrageri speciale loto de 1 Mai. Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri
Cancan.ro
E însărcinată! Vedeta din România va naște primul copil cu iubitul ei, la peste 1 an de la divorț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul crunt despre Traian Băsescu. România a așteptat ani de zile acest anunț
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Răsturnare de situație înainte de alegeri! Imagini de ultimă oră care dă totul peste cap
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ce-a înțeles BBC din scandalul Georgescu. Restul lumii încă așteaptă traducerea…