Osemintele de mărime impresionantă au fost descoperite în vară, cu ocazia unor săpături realizate în situl galo-roman din cariera Changis-sur-Marne din apropiere de Paris, de către Institutul de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP).
Ele au fost prezentate presei marţi. Pe solul nisipos se recunosc uşor cei doi colţi, un femur şi partea de bazin aferentă, un humerus, o mandibulă şi patru vertebre conectate care trec pe sub omoplaţi. Oasele sunt dispersate, dar într-un perimetru foarte restrâns.
Elemente foarte importante pentru arheologi sunt două arme din silex, descoperite aproape de craniu, sugerând un contact între mamut şi omul de Neanderthal. Analiza oaselor va permite reconstituirea scheletului animalului, denumit „Helmut” de echipa de cercetători, chiar dacă aceştia nu ştiu deocamdată dacă este vorba de un mascul şi dacă a murit din cauze naturale sau dacă a fost vânat.
Uneltele din silex par să fi fost folosite pentru a tranşa animalul, a precizat coordonatorul cercetărilor, Gregory Bayle. Arheologii au putut să stabilească faptul că animalul era un tânăr adult, în vârstă de 20-30 de ani. Ei vor trebui să explice, totodată, prezenţa în acelaşi sit a oaselor aparţinând unui alt mamut: un humerus şi un fragment dintr-un colţ.