Corina Martin, președinta Federației Asociațiilor de Promovare Turistică, a oferit informații prețioase în legătură cu acest subiect în cadrul unei intervenții video. Ea a subliniat condițiile în care turiștii vor merge pe litoralul românesc vara aceasta.
Citeşte şi: Tarifele hotelurilor de pe litoral nu vor creşte deloc în acest sezon, ba chiar vor scădea pe alocuri
“Ne-am uitat foarte atent la ce fac colegii noștri din celelalte țări. Am propus pentru redeschiderea teraselor și după două săptămâni, la 15 iunie, pentru deschiderea restaurantelor cu spații închise măsuri care vizează distanțe de minim 2 metri între mese, maximum 8 persoane la aceeași masă, considerând că venim să luăm masa împreună cu mai multe persoane.
Desigur, echipamente de protecție pentru personal, cu interacțiune minimă între personal și oaspeți. Un maximum de 50% din capacitatea ocupată pentru restaurantele închise. În spațiile de cazare, măsuri foarte simple”, a declarat Corina Martin pentru Digi24.
În legătură cu regulile de respectat pe plajă, președinta Federației Asociațiilor de Promovare Turistică a spus că recomandarea distanței dintre șezlonguri a fost de 4 metri.
“Lucrăm la propuneri privind activitatea la beach-baruri. Sunt reguli extrem de simple, nu va fi vorba de panouri de plexiglas între șezlonguri, repet, nu mergem la spital, mergem în vacanță”, a dezvăluit Corina Martin.
Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România, a spus că speră că până joi, 21 mai, să fie finalizate normativele la care lucrează împreună cu ANSVSA și INSP, care vor prevedea cum vor arăta activitatea și restricțiile cu privire la deschiderea teraselor în primă fază.
“E foarte important să avem parte și de responsabilizarea turistului, pentru că e un acord în trei părți: angajat, operator și turist. Dacă turiștii vor înțelege care sunt regulile într-o unitate și le vor respecta, riscurile vor fi și mai mici și toți ceilalți turiști vor putea călători în siguranță”, a anunțat Călin Ile, conform sursei citată mai sus.