Proiectat de arhitecții Renzo Piano și Richard Rogers, Centrul Pompidou a fost deschis în 1977, dar după aproape 43 de ani prezintă semne vizibile ale îmbătrânirii.
„Au existat două opțiuni”, a declarat ministrul culturii Roselyne Bachelot pentru Le Figaro. „Una presupunea renovarea centrului, menținându-l deschis, celălalt îl închidea complet. Am ales-o pe a doua pentru că ar trebui să fie mai scurtă și puțin mai scumpă”, a declarat aceasta. Investiţia a fost estimată la 200 de milioane de euro. O închidere parţială ar fi implicat trei ani de lucrări suplimentare, pentru un total de 226 de milioane de euro.
Ideea este susţinută de directorului muzeului, Serge Lasvignes. Renovările de conducte, restaurarea scărilor rulante, revizia sistemelor de ventilaţie, îndepărtarea azbestului, toate aceste lucrări vor fi necesare, potrivit directorului Lasvignes. „Clădirea suferă. Nu avem de ales„, a subliniat el.
La fel ca toate atracțiile culturale din Paris, Centrul Pompidou a închis din martie până în iunie anul trecut, în timpul primului val al pandemiei de coronavirus. De asemenea el a fost închis din nou, de la sfârșitul lunii octombrie. Un total de 3,2 milioane de persoane au vizitat muzeul în 2019, înainte de venirea pandemiei în Europa.
Citeşte şi Opera de la Paris este „în genunchi”! Pandemia a dus-o într-un moment de cotitură