Orban, despre amendarea lui Iohannis la CNCD: „Toate instituţiile care sunt cotropite de PSD iau decizii împotriva Constituţiei”

Ludovic Orban a susţinut miercuri declarații la Palatul Victoria. Aceasta este prima ieşire publică a premierului după ce Parlamentul a încuviinţat hotărârea Guvernului privind instituirea stării de alertă.
Romania TV
20 mai 2020, 15:51
Orban, despre amendarea lui Iohannis la CNCD:

Şeful Executivului a vorbit despre mai multe măsuri pe care autorităţile le vor implementa apelând la fonduri europene.

Ludovic Orban, despre măsurile de sprijinire a companiilor afectate de criza COVID-19

  • Consiliul UE a aprobat un regulament care va pune în practică aşa numitul program Sure. Este vorba despre un program prin care UE ajută statele membre pentru a finanţa măsurile active de ocuparea a forţei de muncă.
  • România are garanţia că va beneficia de finanţare de la nivel european pentru a putea pune în practică măsurile de ocupare care au fost gândite de Guvernul României, măsuri care vin atât în sprijinul angajaţilor, cât şi al angajatorilor. 
  • Prin intermediul acestui program, ţările membre UE pot să acceseze sume importante de bani cu condiţia oferirii unor garanţii.
  • România trebuie să ofere o garanţie de până la 400 de milioane de euro şi va beneficia, conform calculelor noastre, în funcţie de mecanismul de repartiţie a fondurilor, de o sumă între trei miliarde şi cinci miliarde de euro. 
  • Suma totală prin acest program va fi de 100 de miliarde de euro.

Citeşte şi: Ludovic Orban: „România poate accesa sume cuprinse între 3 miliarde şi 5 miliarde de euro de la UE”

Cum vor fi susţinuţi angajaţii şi angajatorii după starea de alertă

  • În cadrul planului de reconstrucţie economică a României, am prevăzut un set de măsuri extrem de importante de susţinere a angajaţilor şi angajatorilor în perioada care va urma.
  • Pentru acele domenii în care se vor menţine restricţiile, după data de 1 iunie, vom continua plata şomajului tehnic.
  • Pentru toate domeniile care îşi vor relua activitate ca urmare a relaxării restricţiilor, şomajul tehnic va fi înlocuit de o măsură activă de susţinere a reluării activităţii de către angajaţi prin alocarea unui procent din salariul brut al angajatului de până la 41,5 la sută pentru fiecare angajat care îşi reia activitatea în cadrul companiei în care a lucrat.
  • Foarte mulţi români s-au întors în ţară din ţările în care îşi desfăşurau activitatea ca urrmare a încheierii contractelor de muncă. Evaluarea pe care o avem ne indică faptul că există aproape 600 de mii de români care s-au aflat în şomaj tehnic şi până la 700.000 de români care vor fi în căutarea unui loc de muncă.
  • Aproape 350.000 de persoane cărora li s-a încheiat contractul de muncă şi între 300 şi 350 mii de români care s-au întors în ţară şi vor fi în căutarea unui loc de muncă.
  • Pe lângă măsura activă acordată pentru reluarea activităţii angajaţilor din companiile care au fost afectate de măsurile de restricţie sau au fost afectate indirect de criza economică, vom folosi mai multe măsuri active dedicate diferitelor categorii de angajaţi.
  • Vom acorda un procent de până la 30 la sută din salariul brut companiilor care vor angaja oameni în căutarea unui loc de muncă, care vor oferi locuri de muncă cetăţenilor români care sunt în căutarea unui loc de muncă pentru o perioadă de cel puţin trei luni de zile.
  • De asemenea, există o serie de cetăţeni, de categorii de angajaţi pentru care angajarea este mai dificilă, cum sunt tinerii absolvenţi, persoanele aflate aproape de vârsta de pensionare, pentru aceste categorii vom dezvolta instrumente de susţinere a angajării lor, susţinând un procent semnificativ din salariul brut pe o perioadă de timp mai lungă.
  • Aceste măsuri vor fi luate cu anumite condiţii pe care noi evident le considerăm fireşti. După încetarea perioadei de plată a sumei în cadrul măsurilor active, o perioadă de timp, compania să menţină angajaţii care au beneficiat de aceste măsuri active.
  • Pentru zilieri, există o nevoie reală pentru fermierii români de o forţă de muncă angajată sub forma contractelor de zilieri. Şi pentru această categorie de cetăţeni, vom adopta un act normativ în care vom adopta o măsură activă de susţinere a zilierilor.

Citeşte şi: Orban: „Vom acorda un procent de până la 30% companiilor care vor oferi locuri de muncă cetăţenilor români” 

Ludovic Orban, atac la adresa Parlamentului. „Este o imixtiune grosolană”

  • Despre starea de alertă. Am intrat pe deplin în starea de alertă maximă, aşa cum am denumit-o în cadrul şedinţei de Guvern.
  • Am extrem de multe observaţii legate de modul în care Parlamentul a tratat proiectul nostru de lege şi prin modificările pe care le-a făcut ne-a retrâns atât de mult cât a putut posibilităţile efective de acţiune.
  • Parlamentul nu avea atributul constituţional şi legal să facă modificări la HG şi la planul de măsuri aferent HG prin care Guvernul a declarat starea de alertă.
  • Este o imixtiune grosolană a forului Legislativ în activitatea Executivului şi este o încălcarea flagrantă principiului separaţiei puterilor în stat.
  • Nu putem să fim de acord cu o astfel de atitudine, dar nu vom avea o reacţie în momentul de faţă pentru că cel mai important lucru este ca românii să înţeleagă că încă nu am scăpat de epidemie, să înţeleagă necesitatea acestei stări de alertă şi necesitatea respectării tuturor regulilor care vor fi instituite.

Noi reguli vor fi anunţate după ordinele comune

  • Mâine, până la finalul zilei, toate Ministerele vor adopta toate ordinele de ministru comune. Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Transporturilor privind regulile de protecţie sanitară şi de securitate a muncii în mijloacele de transport. 
  • Ministrul Economiei şi ministrul Sănătăţii vor adopta toate regulile ce ţin de desfăşurarea activităţilor comerciale şi alte măsuri ce ţin de domeniul economic.
  • Ministrul Muncii împreună cu ministrul Sănătăţii vor adopta ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară la locul de muncă şi de securitate a muncii.
  • În domeniul Educaţiei, ordinul comun deja a fost emis şi publicat în Monitorul Oficial.
  • Va fi obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile închise.
  • Purtarea măştii ne creează un oarecare disconfort, ne poate deranja pe unii dintre noi, dar această decizie pe care am luat-o. Avem acordul Parlamentului pentru această decizie.
  • Inclusiv liderii PSD şi ai altor partide vor avea obligaţia să respecte această măsură.
  • Purtatul măştii ne fereşte de riscul de a transmite virusul către semenii noştri sau de a fi infectaţi cu virusul. 
  • Toate celelalte reguli de distanţă fizică-sanitară. Am văzut că foarte mulţi oameni sunt deranjaţi de luarea temperaturii. Această măsură este o măsură necesară pentru a diminua riscul ca o persoană care are o temperatură de peste 37,3 grade şi care poate avea virusul respectiv să poată transmită virusul către alte persoane. 
  • La intrare în spaţii închise, acest triaj este necesar pentru a-i proteja pe toţi care se duc la serviciu, care intră în spaţii comerciale, care sunt într-o situaţie în care dacă sunt infectaţi pot să transmită virusul respectiv.

Orban, despre CNCD: „Toate instituţiile care sunt cotropite de PSD iau decizii împotriva Constituţiei”

  • Despre deciziile CNCD. Am rămas stupefiat de decizia aşa zisului CNCD. O majoritate PSD-UDMR a luat o decizie care nu are nicio legătură cu legea şi cu regimul sancţionatoriu pentru discriminare.
  • Preşedintele României este victima unei decizii pur politice care arată clar că toate instituţiile care sunt cotropite de PSD iau decizii împotriva Constituţiei şi a legii.
  • Preşedintele a fost sancţionat nu pentru că a făcut vreo discriminare, ci a a fost sancţionat pentru că a acţionat în spiritul Constituţiei, apărând un principiu constituţional – principiul integrităţii – şi pentru că a demascat o politică constantă de complicitate a PSD, care, pentru a-şi atrage sprijinul UDMR, a făcut o serie de compromisuri inacceptabile, votând acte normative în repetate rânduri, cum sunt actele normative care practic se instituia obligativitatea utilizării limbilor minorităţilor peste tot, lăsând să treacă prin adoptare tacită un proiect de lege privind declararea autonomiei aşa zisului Ţinut Secuiesc.
  • Toate aceste acţiuni ale PSD au arătat în ultimii trei ani de zile că PSD nu a apără interesul României. PSD, pentru a rămâne la putere, a fost capabil să facă orice compromis împotriva interesului României.
  • Cum altfel ar putea fi calificată cedarea la o presiune care a fost pusă în cadrul procedurii de aderare la OECD în care au acceptat condiţii care au fost puse de un stat care nu au nicio legătură cu diplomaţia şi încalcă suveranitatea României, invocând acest pretext că urmăresc îndepărtarea unei eventuale exercitări a dreptului de Veto în cursul procesului de aderare a României la OECD.
  • Nu mai vorbesc de alte înţelegeri departe de ochii publicului care s-au văzut în declaraţiile unor oficiali maghiari, cum a fost, de exemplu, declaraţia că tot gazul care va fi extras de la Marea Neagră va fi achiziţionat de un stat vecin. Ca şi cum gazul respectiv ar fi fost o resursă aflată la dispoziţia altui stat decât la dispoziţia României.
  • Condamn energic acest comportament neconstituţional, ilegal şi împotriva interesului naţional al unor reprezentanţi ai PSD care deţin majoritatea şi care au călcat în picioare legea şi au transformat o instituţie a statului român care trebuie să apere drepturile cetăţenilor într-o instituţie aflată la cheremul PSD şi care ia decizii în funcţie de coloratura politică a celor care se află în structura de conducere a instituţiei.

 

Parlamentul a votat miercuri, în şedinţă comună, hotărârea Guvernului privind încuviinţarea stării de alertă.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Prăbușirea unui pod în Brazilia: patru morți și riscuri ecologice majore
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?