Reprezentantul OMS în România a spus, într-un interviu pentru Mediafax, că organizaţia pe care o reprezintă susţine accesul universal la servicii medicale, medicamente sau vaccinuri. Medicul Rafila este de părere că accesul la tratamente nu ar trebui să fie discriminatoriu. Specialistul subliniază că statele cu o mare putere financiară sunt dispuse să împartă aceste produse şi statelor sărace.
„Acest concept care ar trebui să guverneze sănătatea şi care ar trebui să fie aplicabil peste tot până în anul 2030, Universal Health Coverage, implică toate aceste elemente. Din punctul acesta de vedere preşedintele Macron a avut o intervenţie foarte bună aş zice, şi sigur, el s-a referit la Uniunea Europeană, care ar trebui să instituie mecanisme comune de procurare şi distribuţie a medicamentelor sau a vaccinurilor necesare, în momentul în care ele vor apărea, dar aceleaşi principii ar trebui să existe la nivel global, accesul la medicaţie nu ar trebui să fie discriminatoriu. Multe dintre ţările care au resurse şi-au arătat disponibilitatea de a împărţi aceste produse dacă vor apărea, să ofere licenţe gratuite de producţie, să ofere preţuri extrem de reduse”, a spus Rafila.
Întrebat ce va face România ca să aibă acces la vaccin atunci când acesta va fi disponibil, Rafila a spus că, cel mai probabil, Ministerul Sănătăţii are planuri clare în acest sens: „Eu nu am remarci la politica Guvernului, pot să vă spun eu ce ştiu din zona de relaţii internaţionale. Probabil că există planuri foarte bine articulate la nivelul Ministerului Sănătăţii, vă spun doar ce ştiu eu. Acest mecanism european de procurare colectivă a fost pus în aplicare, funcţionează, începe să funcţioneze, şi România şi-a exprimat intenţia de a fi parte, sigur că nicio ţară a Uniunii nu este obligată să fie parte a acestui program de achiziţie şi de distribuţie comună a medicamentelor şi a vaccinurilor, dar, din câte ştiu eu, România şi-a exprimat disponibilitatea, şi atunci în mod normal ar trebui să avem acces prin mecanismul acesta coordonat al Uniunii Europene”, a precizat profesorul Alexandru Rafila.