Avioane militare israeliene au survolat, la joasă altitudine, sudul Libanului şi oraşul Beirut, zone în care este activă organizaţia islamistă şiită Hezbollah, susţinută de Iran.
Potrivit cotidianului Times of Israel, avioane israeliene multirol de tip F-35 au efectuat mai multe zboruri deasupra Libanului în cursul zilei de luni. Dat fiind că este vorba de avioane invizibile pe radar, decizia de a zbura la joasă altitudine, pentru a fi observate, are rolul de a transmite un avertisment organizaţiei Hezbollah despre superioritatea militară israeliană.
Armata israeliană a refuzat să facă vreun comentariu după ce avioane militare israeliene au pătruns în teritoriul Libanului.
Un reporter libanez, Ali Choeib, de la postul tv Al-Manar, afiliat mişcării Hezbollah, a difuzat în spaţiul online imagini cu avioanele israeliene, identificate în mod incorect ca fiind F-15. Potrivit, cotidianului Times of Israel, avioanele filmate sunt în mod clar de tip F-35.
Conform reporterului libanez, avioanele au survolat de mai multe ori sudul Libanului în cursul zilei de luni şi au ajuns până la Beirut.
Libanul a acuzat de mai multe ori Israelul de încălcarea spaţiului aerian.
În ultimul an, Israelul a intensificat raidurile aeriene în Siria, prin încălcarea spaţiului aerian libanez. Israelul atacă frecvent poziţii militare iraniene din Siria sau transporturi de armament destinate mişcării islamiste şiite Hezbollah
Israelul provoacă Iranul, le-a atacat poziţii din Siria, pe baza informaţiilor oferite de SUA
Zece persoane au fost arestate după confruntări între poliţie şi ultraortodocşi în Israel
Zece persoane au fost arestate în Israel după confruntări între forţele de ordine şi evrei ultraortodocşi, unii dintre aceştia din urmă incendiind un autobuz pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de restricţiile sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID-19, a anunţat luni poliţia israeliană, informează AFP.
Duminică seara, confruntări au izbucnit în mai multe localităţi şi cartiere ale ultraortodocşilor, precum Bnei Brak din Tel Aviv şi Mea Shearim din Ierusalim, unde unii locuitori au manifestat împotriva măsurilor de carantină în vigoare.
În Bnei Brak un autobuz a fost luat cu asalt, apoi incendiat, iar şoferul lui a fost rănit. Pompierii au anunţat că au fost atacaţi cu lovituri de pietre când încercau să stingă autobuzul.
Zece locuitori din Bnei Brak au fost arestaţi, a anunţat luni poliţia israeliană într-un comunicat, precizând că s-a confruntat cu revolte ce „au pus în pericol viaţa forţelor de securitate şi a cetăţenilor”.