Trimişi în judecată în urmă cu doi ani, de către procurorii DIICOT, Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan şi Radu Ştefan Nicola au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, iar Alexandru Gabriel Voicu la doi ani de detenţie cu suspendarea executării pedepsei, decizia instanţei fiind aşteptată încă din 20 octombrie, pronunţarea fiind dată marţi.
Decizia Tribunalului Ialomiţa poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
La începutul lui noiembrie 2010, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Ialomiţa i-au trimis în judecată pe Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Radu Ştefan Nicola şi pe Alexandru Gabriel Voicu, primii doi în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
DIICOT susţine că activitatea infracţională a celor patru acuzaţi s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro.
Potrivit rechizitoriului, obţinut de MEDIAFAX, primul contact al inculpatului Relu Cornel Costan cu reprezentanţii clubului Babylon din Viena – în special Bretterklieber Peter – s-ar fi stabilit la începutul lunii noiembrie 2006, în timp ce se îndrepta spre Germania, împreună cu trei tinere, una dintre ele minoră.
Relu Costan convinsese cele trei modele din agenţie să participe la o şedinţă foto în Germania şi le transporta cu autoturismul său în acea ţară, când s-au întâlnit în Viena cu un reprezentant local al Fashion TV, un anume Max Posch. Costan a aflat de la Max Posch despre clubul Babylon din Viena – un bordel de lux în care tarifele practicate erau avantajoase.
Cele trei tinere au lucrat în clubul Babylon aproximativ o săptămână, timp în care Costan le-a pretins un sfert din câştigurile lor totale, ba chiar a început să le supravegheze pentru a se convinge că nu-l minţeau cu privire la câştigurile lor zilnice. Le-a pretins atunci şi o sumă de 1.000 euro, plata transportului din România în Austria/Germania.
În perioada în care a stat în clubul Babylon din Viena, Costan s-ar fi înţeles cu Bretterklieber ca acesta să participe în România la o preselecţie de modele pentru o reclamă video de promovare a clubului ce urma a fi difuzată pe mai multe posturi de televiziune, îndeosebi pe Fashion TV. Preselecţia a avut loc în Constanţa în a doua jumătate a lunii noiembrie 2006, iar modelele alese au participat la filmarea videoclipului la începutul lunii decembrie 2006, în Viena, într-un muzeu din oraş, în timp ce au fost cazate efectiv în Clubul Babylon.
Deşi li s-a promis o sumă de 1.000 de euro pentru participarea la realizarea reclamei, în afara comisionului de 200 de euro pe care trebuia să-l perceapă agenţia Diva Models, Costan nu le-a dat celor zece participante decât sume cuprinse între 300 şi 400 de euro, motivând „că diferenţa de bani acoperea cheltuielile cu transportul şi cazarea lor acolo în Austria, cheltuieli care în realitate au fost suportate de beneficiar”.
Deşi filmările au durat doar trei-patru zile, Costan le-a spus unora dintre modele că trebuia să stea în club două săptămâni (deşi au stat efectiv doar o săptămână), timp în care să practice prostituţia pentru a nu suporta ele cheltuielile de cazare. Le-a pretins o parte din câştigurile zilnice, ba chiar a încercat să le reţină actele de identitate sau documentele de călătorie pentru a nu se putea întoarce în ţară cu banii câştigaţi înainte de a-i remite lui suma pretinsă, susţine DIICOT.
Relu Costan şi Ion Tămârjan se cunoscuseră la diferite evenimente de modă organizate de Mirea Ion, reprezentantul în România al Fashion TV. Ei au ajuns astfel să se împrietenească şi să colaboreze, prin organizarea împreună de evenimente, împrumutul reciproc de modele.
În perioada decembrie 2006 – ianuarie 2007, odată ce îşi consolidase legătura cu Bretterklieber Peter, proprietarul cluburilor Babylon, Relu Costan i-a făcut cunoştinţă acestuia cu Ion Tămârjan, stabilindu-se ca românii să furnizeze clubului persoane de sex feminin care să practice legal prostituţia pe teritoriul statului austriac.
Astfel, a început să fie aduse modele ale Agenţiei Star Models în Austria la începutul anului 2007, pentru şedinţe foto şi „shopping”. Întrucât Costan a fost cel care i-a făcut cunoştinţă cu reprezentanţii cuburilor Babylon, Tămârjan trebuia să-i plătească acestuia, conform unei înţelegeri, un comision de 1.000 de euro.
Într-o agendă, găsită de anchetatori la percheziţia domiciliară la Tămârjan, acesta notase că a plătit un comision de 16.000 de euro în anul 2007, pentru 16 fete recrutate în scopul exploatării lor sexuale (practicarea prostituţiei legale în cluburile Babylon).
„Au fost duse în cluburile Babylon nu numai persoane majore, ci şi minore, contrar legislaţiei austriece, atât în perioada în care cei doi inculpaţi au colaborat cât şi după ce s-au certat, însă numai inculpatul Tămârjan Ion Valeriu şi-a asumat rolul de a recruta şi transporta victime minore în scopul exploatării lor sexuale în cluburile Babylon, cu complicitatea (cel puţin morală) a inculpatului Costan Relu Cornel în perioada în care cei doi se asociaseră pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de persoane”, arată DIICOT.
Între Costan şi Tămârjan a intervenit ruptura la sfârşitul anului 2007. Tămârjan a considerat că legătura sa cu reprezentanţii cluburilor Babylon se consolidase suficient încât să poarte cu ei negocieri directe, mai ales că în anul anterior majoritatea fetelor aduse în localuri fuseseră recrutate de el, nu de Costan, care obţinea astfel nişte beneficii materiale „nemeritate”. Cei doi s-au certat şi din cauza plecării unor modele de la agenţia Star Models la Diva Models.
Ulteriror, Tămârjan a început să lucreze cu Alexandru Gabriel Voicu, în activitatea de recrutare a unor modele care colaborau cu Agenţia Star Models, în scopul exploatării lor sexuale. Totodată, Costan a început să colaboreze cu Radu Ştefan Nicola la recrutarea în scopul exploatării a unor modele care colaborau cu Agenţia Diva Models.
Voicu colaborase până atunci cu Agenţia Star Models, mai mult în calitate de model şi membru al unei trupe de dans şi striptease masculin. „Atribuţiile sale au sporit, a început să se implice în organizarea unor evenimente de modă, în special concursuri de miss, de cele mai multe ori creuzetul aparent legal din care se alegeau, în funcţie de anumite atitudini, gesturi, răspunsuri, persoanele care trebuia să fie recrutate în scopul exploatării. A devenit fotograf al unor aşa-zise şedinţe foto (neprofesioniste), a primit însărcinarea să determine gradul lor de vulnerabilitate, să contribuie la convingerea unor modele să participe la şedinţele foto promise a fi ţinute în Austria”, notează DIICOT.
Nicola colaborase până atunci cu Agenţia Diva Models, tot ca model sau ca prezentator al unor evenimente. „Atribuţiile sale au sporit. A început să se implice în organizarea unor evenimente de modă, în recrutarea unora dintre victime asupra cărora avea autoritate – cunoştinţe de-ale sale, persoane aduse de el în agenţie. Întrucât avea carnet şi autoturism propriu, a transportat de mai multe ori victimele în diferitele locaţii din ţară, dar chiar şi la cluburile Babylon din Viena şi Klagenfurt pentru ca acestea să întreţină acte sexuale plătite cu diferiţi bărbaţi. A negociat cu unii dintre clienţi, de regulă în numele lui Costan Relu Cornel, dar nu este exclus ca şi în numele său, diferite sume de bani care trebuia să le fie plătite lor ca intermediari sau victimelor ca remuneraţie a actelor sexuale întreţinute”, mai arată DIICOT.
Totodată, DIICOT consemnează faptul că „inculpatul Costan Relu Cornel este cel care, în perioada în care au fost asociaţi, i-a făcut cunoştinţă lui Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin, cu reprezentanţii legali ai Casino Queen, cu Nuredin Beinur, Pantelis Kalliagkas, Munteanu Florin şi poate chiar şi cu reprezentanţii TVR2, Răzvan Nicolescu – director general şi Ştefan Stănescu – producător de emisiuni”.
„Inculpaţii au abuzat de autoritatea lor şi de situaţia de vulnerabilitate a unora dintre modelele din agenţiile lor – persoane minore, persoane care proveneau din familii monoparentale, din familii în care diferenţa de vârstă între victime şi fraţii săi era destul de mare, cu părinţi în vârstă, ocupaţi, aşa încât victima nu mai era supravegheată corespunzător, în general persoane care proveneau din familii cu venituri modeste sau medii, în curs de formare a educaţiei lor, încântate evident de posibilitatea obţinerii relativ uşor a unor mari sume de bani, cel puţin 150 – 200 de euro pentru fiecare act sexual întreţinut. Au convins astfel foarte multe dintre modelele din agenţiile lor, atât împreună atunci când colaborau, dar şi singuri, să întreţină acte sexuale plătite cu diferiţi sponsori ai evenimentelor de modă la care participau, indicaţi mai mult sau mai puţin adevărat, ca persoane influente, cu relaţii, care le-ar fi putut asigura nu numai câştiguri băneşti (imediate, prin plata actelor sexuale întreţinute) dar şi posibilitatea de a avea o carieră de model sau a contracta o căsătorie”, arată anchetatorii.
O martoră cu identitate protejată – una din minorele din Agenţia Diva Models pe care Costan a recrutat-o în scopul exploatării sexuale – a întreţinut acte sexuale cu el şi mai puţin cu alte persoane, deşi i-au fost indicaţi mai mulţi bărbaţi cu care ar fi trebuit să fie mai atentă, mai comunicativă. „În perioada 2007-2009, a întreţinut acte sexuale cu inculpatul Costan Relu Cornel, iar, prin intermediul acestuia, acte sexuale plătite cu Negoiţă Robert Sorin, Nuredin Beinur şi Rasitzaimoglu Muammer, Rasitzaimoglu Muammer Tahir”, consemnează în rechizitoriu DIICOT, care face o trecere în revistă a modelelor ce au fost constrânse de inculpaţi să se prostitueze şi condiţiile impuse.
Unul dintre cazurile elocvente privind modul în care racolau este cel din primăvara anului 2008, când Ion Tămârjan a încercat să o recruteze „prin fraudă şi înşelăciune” pe Andreea Teodora R. (martoră în dosar-n.r.) în scopul exploatării ei sexuale.
„În timpul participării la concursul Miss Academy 2008 a trimis-o într-o cameră de la ultimul etaj al hotelului Rin Grand aparent pentru a lua de acolo o rochie, de fapt un pretext pentru ca victima să se întâlnească cu Robert Sorin Negoiţă, care o aştepta acolo. Întrucât i-a refuzat atunci acestuia avansurile sexuale, martorul (Negoiţă-n.r.) i-a dat de înţeles că putea pleca acasă încă înainte de finală (afirmaţie ce este susţinută indirect de o convorbire telefonică purtată ulterior de martoră cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu). După concurs, inculpatul a încercat să o convingă telefonic să-l însoţească într-o excursie la Viena ce implica şi o şedinţă foto. Bretterklieber Peter a participat la unul dintre evenimentele «Seara devoratorilor de modă» organizate de Agenţia Diva Models în anul 2008. A făcut totuşi fotografii în clubul Babylon din Viena (descoperite în timpul percheziţiilor efectuate sistemelor informatice şi mijloacelor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpaţi) pentru un cotidian local austriac în toamna anului 2008, şedinţă foto plătită cu suma de 200 euro. A fost dusă în club de Toth Amelia Cătălina, cu a cărei agenţie de modele colabora”, notează DIICOT.
Procurorii precizează în rechizitoriu că majoritatea persoanelor audiate în cauză şi care au lucrat în cluburile Babylon – unele cu o vechime mai mare de patru ani, deci prezente în club anterior debutului activităţii infracţionale investigate – infirmă deţinerea de către Bretterklieber Peter a unei agenţii de modeling.
„Bretterklieber Peter apela uneori la fotografi, unii celebrii, pentru şedinţe foto destinate întocmirii catalogului îngerilor de la Babylon, un catalog anual de promovare a clubului, în care au apărut în ultimii ani (la cererea clienţilor) nu numai modele profesioniste, ci mai ales tinere care lucrau în club (cu care se puteau astfel întâlni efectiv clienţii), dar şi pentru ca unele fete să aibă ce arăta rudelor sau altor persoane apropiate ce ştiau că motivul deselor deplasări şi şederi în Austria era participarea la diferite prezentări de modă, şedinţe foto etc., o activitate proprie unui (foto)model. Uneori, o astfel de şedinţă foto a fost un mijloc de a le obţine încrederea celor care nu erau încă hotărâte să lucreze în club, de a le impresiona, mai ales că participarea presupunea încasarea unei sume destul de mare de bani, de regulă 300 de euro (…). Petrecerile private organizate în cluburile Babylon (cum a fost şi petrecerea tematică Moulin Rouge din septembrie 2008) aduc participantelor un venit de 1.000 euro/noapte”, notează DIICOT.
Fapta inculpatului Ion Valeriu Tămârjan de a recruta singur (în perioada decembrie 2006 – aprilie 2009), împreună cu Relu Cornel Costan (în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008) sau împreună cu învinuitul Alexandru Gabriel Voicu (în perioada februarie 2008 – aprilie 2009), de a transporta, singur sau împreună cu Relu Cornel Costan, în perioada în care s-au asociat pentru săvârşirea de infracţiuni, de a caza în clubul Babylon, prin mijlocirea lui Bretterklieber Peter sau în alte imobile – Rin Grand Hotel, Vila Sky, Casino Queen, prin mijlocirea martorilor Negoiţă Robert Sorin, Munteanu Florin, şi alţii, clienţii victimelor, mai multe persoane de sex feminin majore, prin înşelăciune (promisiunea participării la o şedinţă foto), prin abuz de autoritate (dobândită în perioada în care victimele au colaborat cu agenţia Star Models), sau de o situaţie de vulnerabilitate de ordin social, economic, chiar şi emoţional (familii monoparentale din care provin victimele, cu venituri modeste sau medii, vârsta victimelor etc.), acţiuni exercitate în aceleaşi împrejurări de timp şi de loc sau în împrejurări de timp şi loc diferite, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul exploatării lor sexuale (întreţinerea de acte sexuale cu el, cu inculpatul Costan Relu Cornel sau cu alţi bărbaţi, în acest din urmă caz acte sexuale plătite – prostituţie) – întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de trafic de persoane în formă continuată, mai aratã procurorii.
Fapta inculpatului Relu Cornel Costan de a recruta singur (în perioada decembrie 2006 – aprilie 2009), împreună cu Ion Valeriu Tămârjan (în perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008) sau împreună cu învinuitul Radu Ştefan Nicola (în perioada februarie 2008 – aprilie 2009), de a transporta, singur sau împreună cu inculpatul Ion Valeriu Tămârjan sau învinuitul Radu Ştefan Nicola, în perioada în care s-au asociat pentru săvârşirea de infracţiuni, de a caza victimele în clubul Babylon, prin mijlocirea lui Bretterklieber Peter sau în alte imobile – Rin Grand Hotel, Vila Sky, Casino Queen, prin mijlocirea martorilor Robert Sorin Negoiţă, Munteanu Florin şi alţii, clienţii victimelor, mai multe persoane de sex feminin majore, prin înşelăciune (promisiunea participării la o şedinţă foto), prin abuz de autoritate (dobândită în perioada în care victimele au colaborat cu agenţia Star Models), sau de o situaţie de vulnerabilitate de ordin social, economic, chiar şi emoţional (familii monoparentale din care provin victimele, cu venituri modeste sau medii, vârsta victimelor etc.), acţiuni exercitate în aceleaşi împrejurări de timp şi de loc sau în împrejurări de timp şi loc diferite, însă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul exploatării lor sexuale (întreţinerea de acte sexuale cu el, cu Ion Valeriu Tămârjan, Radu Ştefan Nicola sau cu alţi bărbaţi, în acest din urmă caz acte sexuale plătite – prostituţie) – întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de trafic de persoane în formă continuată.
Radu Ştefan Nicola şi Alexandru Gabriel Voicu au dat declaraţii care au contribuit la aflarea adevărului, însă nici conduita lor nu este total sinceră, mai ales atunci când trebuie să explice contribuţia lor la activitatea infracţională investigată, mai notează DIICOT.
Nici una din persoanele acuzate în cauză nu este cunoscută cu antecedente penale, deşi este cunoscut faptul că Relu Costan a fost trimis în judecată în alte două cauze penale pentru infracţiuni de natură patrimonială, financiar-fiscală.
Soţia lui Costan a fost cercetată şi ea în cazul de trafic de persoane, însă nicio probă nu confirmă implicarea în recrutarea vreunei persoane de sex feminin, minoră sau majoră, colaboratoare a agenţiei Diva Models.
Inculpaţii Ion Valeriu Tămârjan, Relu Cornel Costan, Alexandru Gabriel Voicu şi Radu Ştefan Nicola nu au antecedente penale.