La două luni de la primul deces raportat în ţara noastră, bilanțul victimelor COVID-19 a ajuns la 1.156, media deceselor ridicându-se la 19 persoane pe zi, potrivit unui grafic realizat de G4media.
Cele mai multe decese zilnice au fost raportate pe data de 8 mai, atunci când autoritățile au informat, în 24 de ore, că 35 de persoane infectate cu coronavirus au decedat. Peste 30 de decese s-au mai înregistrat în 19 aprilie (30), 25 aprilie (34), 29 aprilie (30) și 13 mai (34). La polul opus, în 22 martie (3), 27 martie (3) și 5 aprilie (5) au fost raportate cele mai puține morți.
Citeşte şi Avertismentul experţilor: Europa trebuie să se pregătească pentru al doilea val de coronavirus
Graficul deceselor COVID-19 în România nu are o pantă ascendentă sau descendentă, ci este, la fel ca în cazul infectărilor sau al testărilor realizate în criza coronavirus, în formă de dinți de fierăstrău.
În acest moment, România este a 24-a cea mai afectată țară din lume în ceea ce privește numărul deceselor COVID-19 raportate. Cea mai afectată țară este SUA, cu aproximativ 95.000 de morți, urmată de Marea Britanie – aprox. 36.000 și Italia – 32.500. La nivel mondial au murit până în acest moment aproximativ 330.000 de persoane infectate cu COVID-19.