Iubirea adevărată există! Un cuplu s-a căsătorit la 20 de ani după despărţirea din adolescenţă

Doi îndrăgostiţi au format un cuplu în timpul liceului, însă relaţia lor s-a terminat tot atunci. După 20 de ani de la despărţire, cei doi s-au căsătorit imediat ce au divorţat de partenerii lor. 
Romania TV
22 mai 2020, 06:50
Iubirea adevărată există! Un cuplu s-a căsătorit la 20 de ani după despărţirea din adolescenţă

Alysa, în vârstă de 42 de ani, și Tim Mounce, în vârstă de 41 de ani, au fost într-o relație în adolescenţă în 1996. După ce tinerii îndrăgostiţi s-au despărțit, şi au trăit cele două decenii fără să vorbească între ei, însă au reuşit să reaprindă focul pasional dintre ei, astfel încât să se căsătorească. 

Alysa și Tim, din Kaiser, Oregon, și-au redescoperit dragostea unul pentru celălalt după ce au divorțat ambii de partenerii precedenți în 2016. După ce s-a despărțit de soția sa, Tim s-a gândit la Alysa și i-a trimis un mesaj pe Facebook. Împăcarea a funcţionat destul de bine, astfel că la doar şapte luni de la primul mesaj, la 20 de ani distanţă, Alysa și Tim s-au angajat să-și petreacă restul vieții împreună printr-o căsătorie, în iulie 2016.

Citeşte şi: Soţia lui Ilie Năstase a depus actele de divorţ: „El a crezut că glumesc”

„Tim mi-a trimis un mesaj chiar după Crăciun în 2015. A fost prima dată când am auzit de el în 20 de ani. Am avut o relaţie foarte frumoasă în liceu, însă am ajuns să mergem pe căi separate, așa cum o fac mulți oameni după facultate. Când Tim mi-a trimis mesaj am început să vorbim dor ca prieteni și să povestim.

Era exact ca cum îmi aminteam de el. Este o persoană foarte distractivă și mi-am dat seama că vreau asta din nou. Am început să ne întâlnim în februarie și Tim mi-a propus în luna mai să mă căsătorescu cu el. Totul s-a întâmplat foarte repede și până în iulie 2016 am fost căsătoriți”, a povestit Alysa. 

Alysa s-a despărțit de cel de-al doilea soț în septembrie 2015, în urma unei căsătorii scurte, care a durat doar zece luni. Ea susține că soțul ei anterior era posesiv iar relația era „nesănătoasă”. Divorțul ei a fost finalizat la începutul lunii decembrie 2015, cu doar câteva săptămâni înainte ca antreprenorul comercial, Tim, să decidă să se conecteze cu ea pe Facebook.

S-au căsătorit în orașul natal, în Newport, Oregon, iar ambele familii, inclusiv cei patru copii rezultaţi din relațiile anterioare au participat la ceremonie.

Citeşte şi: Michael Jordan, cel mai costisitor divorţ din lumea sportului. Câte sute de milioane de dolari a primit fosta nevastă

„Am simțit că mă căsătoresc cu un prieten, precum și cu persoana pe care o iubesc. Se simte uimitor să fiu iubită pentru cine sunt și mă simt acceptată. Suntem foarte confortabili unul cu celălalt. Simt că trăiesc într-un basm și nu am crezut niciodată că așa voi fi eu”, a declarat Alysa. 

Alysa își folosește acum experiența sa cu relațiile ca antrenor personal și oferă sprijin, sfaturi și ajutor pentru persoanele online. Ea are o pagină de Instagram, numită Becoming Alysa, unde oamenii care au nevoie de sprijin pot conecta cu ea.

Spynews
Fiica lui Vladimir Drăghia și a lui Alice Cavaleru împlinește doi ani. Ce mesaj emoționat i-a transmis mămică micuței: “Suflețel frumos”
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Ce plan avea John F. Kennedy cu România, înainte de a fi asasinat. Ar fi schimbat profund istoria țării noastre
Capital.ro
Șoc istoric în Ungaria. Se vinde țara. Ce se întâmplă la granițele României
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Oferta lunii! Mașini scoase la vânzare cu prețuri pornind de la 50 de lei
Adevarul
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui Ștefan cel Mare și de unde vine numele lor
Spynews
Cum explică Ionel Ganea scandalul cu vecinul său. Fostul fotbalist s-a ales cu ordin de protecție emis împotriva sa
Spynews
Cum îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Fosta concurentă de la Insula Iubirii îl surprinde / VIDEO
Evz.ro
Leii, favoriții toamnei pe plan financiar. Noroc la câștiguri neașteptate și pentru alte zodii
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Kate Middleton, operată de urgenţă. Ce I-au descoperit medicii la nivelul capului
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depuneriea dosarelor
Capital.ro
Cutremur în România. S-a aflat ce a pus Băsescu cât a fost președinte: Și-a pus...
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Cursa strânsă între Kamala Harris și Donald Trump în statele-cheie pentru alegerile din SUA
MediaFlux
VICTORIE pentru DONALD TRUMP. Când se va pronunța SENTINȚA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...