Aproape o treime (31%) dintre angajați au declarat că își petrec mai mult timp lucrând, decât o făceau înainte. Cu toate acestea, 46% au declarat că acordă mai mult timp activităților personale, scrie revistabiz.ro.
O concluzie îngrijorătoare pentru companii, este aceea că 51% dintre angajați recunosc că au început să urmărească mai mult conținut pentru adulți de când lucrează de acasă și spun că au făcut acest lucru chiar de pe dispozitivele pe care le folosesc pentru muncă. Aproape unul din cinci (18%) angajați fac asta chiar și pe dispozitivele care lesunt oferite de angajatorii lor, 33% admițând că urmăresc conținut pentru adulți pe dispozitivele personale, pe care le folosesc și în scopuri profesionale.
Citeşte şi Focar de coronavirus la Ambulanţa Olt. 13 angajaţi, testaţi pozitiv pentru COVID-19
“Organizațiile nu pot să îndeplinească toate solicitările utilizatorilor, adică spre exemplu să permită angajaților să utilizeze serviciile și aplicațiile IT așa cum doresc. Trebuie să se atingă un punct de echilibru între confortul utilizatorului, cerințele profesionale și securitatea cibernetică.
Pentru a obține acest lucru, o companie ar trebui să ofere acces la servicii, bazat pe principiul furnizării de privilegii minime, necesare, să implementeze un VPN și să utilizeze sisteme corporative sigure și aprobate. Aceste tipuri de software pot avea anumite restricții care reduc parțial capacitatea de utilizare, dar oferă mai multă siguranță” spune Andrey Evdokimov, Chief Information Security Officer la Kaspersky, compania rusească de securitate informatică, autoare a studiului citat.
În plus, 55% dintre angajați spun că citesc mai multe știri decât o făceau înainte de a începe să lucreze de acasă. Deși acest lucru este de înțeles, deoarece oamenii doresc să fie la curent cu ultimele noutăți legate de pandemie, 60% din această activitate se face de pe dispozitive care sunt folosite pentru muncă.