Florin Cîţu a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii sistemului bancar cu care a discutat mai multe aspecte, inclusiv amânarea ratelor de către persoanele fizice şi juridice. „În acest moment, în baza OUG 37/ 2020, au beneficiat 152.000 de clienţi a sistemului financiar-bancar, însumând 3,3 miliarde de lei, totalul creditelor amânate până la nouă luni de zile. Este un program care a funcţionat foarte rapid, sistemul financiar-bancar s-a mobilizat şi foarte rapid a procesat toate cererile„, a afirmat, vineri, Florin Cîţu, la finalul întâlnirii. Acesta a reamintit că perioada până la care poate fi solicitată amânarea ratelor a fost prelungită până în 15 iunie.
Citeşte şi Ministrul Finanţelor anunţă o schemă de ajutor pentru marile companii
În 4 aprilie, Guvernul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare.
„Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi nouă luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020”, preciza atunci Ministerul de Finanţe.
Citeşte şi Ministrul Finanţelor, anunţ pe Facebook pentru contribuabili. Cum se face plata taxelor
După întâlnirea cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor, ministrul Finanţelor a vorbit şi despre parteneriatul cu băncile pentru susținerea economiei. „Programul de relansare a economiei în România. Relaxarea se face prin parteneriat cu sistemul bancar. Banii din economie nu ajung doar de la Guvern, ci și din sistemul financiar bancar care are canalele care poate transfera către sectoarele economice importante. Programul pentru companiile mari, și acela va avea avea nevoie de sistemul bancar. O întâlnire care ne arată direcția„, a mai spus Florin Cîţu.