Ce au discutat Băsescu şi Ponta la Cotroceni. O nouă întâlnire va avea loc după 13 noiembrie VIDEO

Întâlnire de gradul 0 între Traian Băsescu şi Victor Ponta. Preşedintele şi premierul au discutat, miercuri, timp de aproape o oră, la Palatul Cotroceni, fiind prima întrevedere în acest format după suspendarea şefului statului şi referendumul de demitere. Întâlnirea a fost propusă de Traian Băsescu, printr-o scrisoare adresată premierului în care invita Guvernul la consultări, însă Victor Ponta a preferat să meargă singur la discuţii.
Romania TV
07 nov. 2012, 08:40
Ce au discutat Băsescu şi Ponta la Cotroceni. O nouă întâlnire va avea loc după 13 noiembrie VIDEO

În cadrul întrevederii care a durat aproximativ o oră, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au discutat despre negocierile cu FMI, bugetul pe 2013, fonduri europene şi MCV, dar fără să abordeze şi problema reprezentării României la viitorul Consiliu European.

Cei doi urmează să aibă o nouă discuţie după ce Victor Ponta va merge la Bruxelles. Conform Mediafax, premierul se va afla la Bruxelles pe 13 noiembrie, pentru o întâlnire cu prim-miniştrii din statele UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii”.

Discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, nivelul absorbţiei fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV) şi „probleme generale” legate de bugetul pentru anul viitor, dar fără să fie abordată şi problema reprezentării României la următorul Consiliu European, au declarat agenţiei Mediafax surse participante la discuţie.

Nu s-a discutat şi despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor avea o nouă discuţie după ce şeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020„, au arătat sursele citate.

CITEŞTE ŞI Preşedinţia: Băsescu şi Ponta vor avea o nouă întrevedere privind exerciţiul bugetar al UE 2014-2020

Premierul Victor Ponta face miercuri declaraţii de presă, la ora 15.00.

Victor Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni, cu puţin înainte de ora 11.00. În paralel, Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat de presă în care anunţă întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, de la 11.00, la Palatul Cotroceni, „în cadrul consultărilor cu Guvernul pe care şeful statului le-a solicitat conform Articolului 86 din Constituţia României”.

Din partea Administraţiei Prezidenţiale au asistat la consultări consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, şeful Cancelariei Prezidenţiale, consilierul prezidenţial Bogdan Drăgoi, şeful Departamentului Mediul de Afaceri, consilierul prezidenţial Bogdan Mănoiu, şeful Departamentului Afaceri Europene, consilierul prezidenţial Iulian Chifu, șeful Departamentului Afaceri Strategice și Securitatea Internațională, consilierul de stat Claudiu Dinu, şeful Departamentului Constituţional Legislativ şi consilierul de stat Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al preşedintelui României şi şef al Departamentului de Comunicare Publică. 

Din partea Guvernului României au participat „doar domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta şi domnul consilier de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru Eugen Teodorovici”.

Preşedinţia precizează că Traian Băsescu i-a solicitat încă de „joi, 1 noiembrie a.c., printr-o scrisoare oficială, premierului Victor Ponta, să participe împreună cu membrii Guvernului, marţi, 6 noiembrie a.c., la o serie de consultări în conformitate cu prevederile Articolului 86 din Constituţia României”.

„În această solicitare au fost formulate şi temele care urmau a face obiectul consultărilor, după cum urmează: acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană – stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare; stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare; reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional – Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică; bugetul naţional pe anul 2013 – prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică şi poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 – 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată”, se arată în comunicat.

Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta a solicitat luni, 5 noiembrie a.c., printr-o scrisoare oficială, amânarea consultărilor pentru o dată ulterioară în vedere pregătirii de către miniştrii Cabinetului a unor informări şi fundamentări despre temele invocate de domnul preşedinte Traian Băsescu. În aceeaşi zi, luni, 5 noiembrie 2012, şeful statului i-a trimis o nouă scrisoare oficială prim-ministrului României, prin care a stabilit ca dată a consultărilor ziua de miercuri, 7 noiembrie a.c.„, precizează Administraţia Prezidenţială.

„Voi merge eu la consultarea cu domnul Băsescu. Preşedintele se consultă cu primul-ministru când e cazul. Nu face Şedinţă de Guvern la Cotroceni că nu mai e Guvernul Boc, sau Ungureanu. Daca m-a consultat mă voi duce să discutăm despre subiectele care de altfel sunt de competenţa Guvernului”, a declarat, marţi, Victor Ponta, la România TV, adăugând că în opinia sa nu este tocmai întâmplător faptul că invitaţia a venit înaintea debutului campaniei electorale.

„Noi reprezentăm un alt electorat şi cred că e normal şi politicos dacă vrea să discute cu primul-ministru să răspund, chiar dacă mai sunt câteva zile până la campania electorală. Eu pornesc întotdeauna cu prezumţia de bună credinţă faţă de cel care mă invită la o consultare. Electoratul, în proporţie de vreo patru ori mai mult are încredere în mine, nu în domnul Băsescu. Dacă vrea să intre în campania electorală e bine venit. De-abia aşteptăm”, a precizat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat Guvernul la consultări la Palatul Cotroceni. Între temele de discuţie se numără  vizita delegaţiei FMI în România, obligaţiile MCV şi bugetul naţional pe 2013. Consultările sunt programate pentru miercuri, la ora 11.

Marţi după-amiază, premierul Victor Ponta anunţa că se va întâlni singur cu şeful statului pentru a discuta „teme importante”.

Victor Ponta a anunţat că se va întâlni, miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre obligaţiile externe ale României, negocierile cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, precum şi despre bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

„Preşedintele Băsescu mi-a adresat o solicitare, în baza prevederilor constituţionale, să avem o consultare pe aceste teme importante şi bineînţeles că am răspuns pozitiv. Nici nu aveam cum să nu răspund”, a precizat premierul.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”