Cum recunoşti un controlor RATB adevărat de unul fals. Vezi INDICIILE

În ultima vreme, în Capitală, controalele pe mijloacele de transport s-au înăsprit, astfel că pentru cine este obişnuit să circule fără bilet, călătoria cu autobuzul sau tramvaiul poate deveni riscantă. Şi pentru că Bucureştiul este împânzit de controlori ai RATB, iar unii ar putea profita de acest fapt, dându-se drept angajaţi al regiei, RTV.NET a aflat CUM POT FI RECUNOSCUŢI CONTROLORII ADEVĂRAŢI DE IMPOSTORI.
Ileana Popescu
07 nov. 2012, 10:12
Cum recunoşti un controlor RATB adevărat de unul fals. Vezi INDICIILE

La prima vedere, cei mai mulţi controlori RATB pot fi uşor identificaţi după ţinută vestimentară. Însă, atenţie, acesta nu este neapărat un criteriu pentru că există şi controlori care efectuează verificări în mijloacele de transport şi în ţinută civilă.

Ţinuta vestimentară a agenţilor de control se bazează pe culori sobre. Aceştia poartă pantaloni sau fuste, după caz, bleumarin sau gri şi/sau sacou în acelaşi ton, precum şi cămaşă albă„, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET, şeful serviciului de relaţii publice, Brînduşa Raeceanu.

Cum arată o delegaţie autentică a unui controlor RATB

În plus, agenţii de control împuterniciţi să constate şi să sancţioneze contravenţiile din mijloacele de transport în comun se legitimează cu delegaţie şi insignă. „Delegaţia conţine fotografia, funcţia şi numărul de serviciu. Numărul delegaţiei coincide cu numărul de pe insigna ce poartă sigla regiei şi funcţia salariatului în cauză„, a explicat reprezentanta RATB.

În cazul în care un călător are suspiciuni legate de autenticitatea delegaţiei sau a insignei, trebuie să fie atent la câteva semne particulare ale acestora.

Delegaţia unui controlor RATB este confecţionată dintr-un material similar cu cel al cardurilor şi are aplicat un timbru securizat. În cazul în care delegaţia prezentată este din carton şi nu are timbrul securizat, înseamnă că este falsă. Insigna este fabricată din metal, iar numărul de serviciu al salariatului, menţionat pe delegaţie, trebuie să coincidă cu cel inscripţionat pe insignă”, a mai spus Brînduşa Raeceanu.

În afara codului vestimentar şi a delegaţiei şi insignei, echipele de control mai au în dotare şi echipamente electronice, necesare pentru verificarea valabilităţii cardurilor de călătorie.

Controlorii RATB nu sunt împuterniciţi să percheziţioneze călătorii

În cazul în care, în urma unui control în mijloacele de transport, un pasager este prins fără cardul de călătorie, controlorii vor întocmi procesele verbale de constatate, tot în mijloacele de transport, iar pasagerul trebuie să rămână în vehicul până la finalizarea acestora.

Există situaţii când controlorii cer pasagerilor fără bilet să le permită să le verifice genţile sau buzunarele de la haine, pentru a se convinge dac au sau nu un buletinul de identitate. Brînduşa Raeceanu a explicat că „agenţii de control nu sunt împuterniciţi să percheziţioneze călătorii însă, în conformitate cu art. 14 din HCGMB nr. 156/2001, contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cererea acestuia, actul de identitate. În cazul în care contravenientul refuză să se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiţeri sau subofiţeri de poliţie, ori la cele mai apropiate secţii de poliţie„.

Unde se fac reclamaţii în cazul în care există suspiciuni legate de autenticitatea controlorilor RATB

În situaţiile în care călătorii au suspiciuni în legătură cu identitatea controlorilor RATB sau vor să reclame probleme de comportament ale acestora, pot depune sesizări formulate în scris, la sediul Direcţiei Generale RATB sau al Departamentului Comercial RATB. De asemenea, sesizările pot fi transmise către RATB prin poştă, ori prin poşta electronică la adresele de e-mail [email protected] sau [email protected].

În plus, petiţiile se pot transmite şi completând formularul existent pe site-ul oficial al Regiei: http://www.ratb.ro/sesizari.php.

În urma înregistrării sesizărilor care conţin suspiciuni referitoare la autenticitatea agenţilor de control, petenţii  sunt invitaţi la Serviciul Comercial RATB, unde pot consulta albumele cu fotografiile tuturor salariaţilor ce desfăşoară activitate de control, în vederea identificării celor reclamaţi, precum şi a furnizării de amănunte legate de incidentul petrecut.

CITEŞTE ŞI Biletele unice pentru transportul în comun din Capitală

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București