Numărul deceselor cauzate de COVID-19 a crescut cu încă 31 de cazuri, bilanţul total fiind de 8.247 de morţi, arată datele citate.
Citește și: Român mort de coronavirus în Germania. Muncea într-o fabrică de prelucrare a cărnii
În Germania au fost organizate sâmbătă, în diferite orașe, mai multe manifestații, în cadrul unei ample mișcări de protest împotriva restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, potrivit AFP.
Sub sloganuri precum ”Libertatea gândirii” şi ”Nu vă atingeţi de Constituţie”, aceste manifestaţii au loc în fiecare sâmbătă de la începutul lunii aprilie, la apelul iniţial al unui colectiv eteroclit numit ”Rezistenţa democratică”.
Colectivul consideră că măsurile de izolare luate de guvern din luna martie pentru a lupta împotriva pandemiei sunt începutul unui regim autoritar sau o încălcare a libertăţilor individuale.
Ţintă a manifestanţilor, cancelarul Angela Merkel a declarat sâmbătă că restricţiile au fost ”necesare”, în contextul în care Germania relaxează treptat măsurile de la începutul lunii mai.