Nouriel Roubini, profetul ultimei crize, loveşte din nou: Urmează 10 ani de recesiune

Economistul Nouriel Roubini avertizează că pandemia de Covid-19 va fi urmată de o recuperare înceată și grea a economiei. Supranumit Dr. Doom din cauza predicțiilor, profesorul Roubini declară că sunt unele locuri de muncă care cu siguranță nu vor mai există după această criză. Chiar dacă economia globală își va reveni treptat anul acesta dupa ravagiile făcute de epidemia cu coronavirus care a pus economia pe pauză pentru o vreme, aceasta va fi anemică, spune specialistul.

Imagini ÎNFIORĂTOARE. Cozi kilometrice pentru alimente de bază şi materiale sanitare VIDEO

Roubini avertizează că urmează o recesiune economică fără precedent. Profesorul Roubini a prevăzut și criza economică din 2008 cu mult înaintea altor economiști. “În timpul crizei financiare globale a durat aproape 3 ani până când și-a revenit economia”, a declarat acesta pentru BBC prin video-conferință.

Revenirea economiei ar putea fi în formă de “U” sau chiar în formă de “L”, scenariu numit de economist “cea mai mare recesiune”. O revenire a economiei în formă de “U” înseamnă că va scădea creșterea, iar apoi va crește brusc după o lungă perioadă de stagnare. O recuperare a economiei în formă de “L” ar putea fi chiar și mai drastică pentru că ar înseamna ca economia să scadă și să rămână așa pentru o perioadă lungă de timp.

Alte articole

Se repetă criza financiară din 2008? Experții dau verdictul

Cea mai puternică țară din Europa, lovită grav de criza economică. Peste 800.000 de români au de suferit

Acest scenariu ar fi posibil în cazul în care unele dintre joburi s-ar destrăma complet atât în țările bogate, cât și în cele sărace, ca rezultat al carantinei care a dus la închiderea multor sectoare de muncă.

“Aceste joburi care dispar, ar putea reveni doar parțial, probabil part-time, oferind salarii mai mici și fără alte beneficii. (…) Vor exista mai multe nesiguranțe legate de locurile de muncă și salarii pentru orice angajat”, anunță Roubini pentru BBC.

Citeşte şi: A treia cea mai mare economie a lumii a intrat în recesiune. Se aşteaptă o scădere de 22%

”După criza financiară din 2001-2009, dezechilibrele și riscurile din economia globală au fost exacerbate de greșeli de politică. În loc să abordeze problemele structurale pe care le-au revelat colapsul financiar și recesiunea ce a urmat, guvernele au rostogolit bulgărele mai departe, generând riscuri ce au făcut inevitabilă o nouă criză. Acum criza a venit, iar riscurile sunt și mai acute. Din păcate, chiar dacă recesiunea de acum va duce la o recuperare fără vlagă în formă de U, în acest deceniu va urma o mare criză în formă de L, o criză care este anunțată de zece tendințe de rău augur”, scrie pentru Project Syndicate  Nouriel Roubini, profesor de economie la New York University. 

”Prima tendință privește deficitele și corolarul lor: datoriile și falimentele. Răsupusnul la criza covid-19 presupune o creștere masivă a deficitelor fiscale – de ordinul a 10% din PIB sau mai mult – într-un moment în care nivelul datoriilor este deja mare în multe țări, daca nu chiar nesustenabil.

Mai rău, pierderea surselor de venit ale multor angajați și firme va face ca nivelul datoriei sectorului privat să devină și el nesustenabil, putând să ducă la falimente în masa. Împreună cu creșterea datoriei publice, aceasta va duce la o refacere mai anemică a economiei decât cea de după Marea Recesiune din urmă cu un deceniu.

Un al doilea fractor este bomba cu ceas demografică din țările avansate. Criza covid-19 arată cât de mulți bani publici trebuie alocați pentru sistemele de sănătate și mai arată că asistența medicală universală este o necesitate, nu un lux. Însă, pentru că cele mai dezvoltate țări au o societate îmbătrânită, finanțarea acestor sisteme va duce la o îndatorare și mai mare, având în vedere că ele sunt subfinanțate la acest moment.

Un al treilea aspect este riscul tot mai mare al deflației. Dincolo de faptul că provoacă recesiune, criza duce și la o tragere pe dreapta a capacităților de producție, a pieței muncii (prin șomajul in masa), la o prăbușire a prețului unor produse precum petrolul sau metalele. Toate acestea fac foarte probabilă deflația și sporesc riscul insolvenței.

Un al patrulea factor va fi devalorizarea monedei. Pe măsură ce băncile centrale vor încerca să se lupte cu deflația și să împiedice riscul creșterii dobânzii (urmare a acumulării mari de datorii), politicile monetare vor deveni tot mai neconvenționale. Pe termen scurt, guvernele vor avea deficite fiscale monetizate, pentru a evita deflația. Însă ulterior, șocul negativ al ruperii lanțurilor de aprovizionare, ca urmare a reducerii globălizarii și a protecționismului, va face inevitabilă creșterea inflației și a șomajului (stagflație).

Al cincilea aspect ține de perturbările economice produse de automatizare. Cum milioane de oameni își vor pierde slujbele sau vor munci mai puțin și vor câștiga mai puțin, prăpastia dintre venituri și averi se va adânci și mai mult. Pentru a evita amintitele socuri ale ruperii lanțurilor de aprovizionare, companiile din țările avansate își vor muta unitățile de producție din regiunile cu costuri mici ale forței de muncă și le vor aduce acasă, în regiuni cu un cost mare al forței de muncă. Însă asta nu-i va ajuta pe muncitorii de acasă, ci va accelera ritmul automatizării, punând din nou presiune pe salarii și alimentând focul populismului, naționalismului și xenofobiei.

Asta duce la al șaselea aspect: deglobalizarea. Pandemia accelerează o tendință a balcanizării și fragmentării care era deja observabilă. SUA și China se vor decupla mai repede, iar majoritatea țărilor vor reacționa la asta adoptând măsuri mai protecționiste, care să le apere companiile și angajații de prăbușirea globală. Lumea post-pandemie va fi marcată de restricționarea libertății de mișcare a bunurilor, serviciilor, capitalului, forței de muncă, tehnologiei, informațiilor. Asta se întâmplă deja în sectoarele farmaceutic, alimentar și al echipamentului medical, unde guvernele impun restricții pentru export și alte măsuri protecționiste.

Loviturile împotriva democrației vor accentua această tendință. Liderii populiști profită deseori de vulnerabilitățile economice, de șomaj, de creșterea inegalităților. În condițiile creșterii insecurității economice, va apărea tendința de a-i găsi țapi ispășitori pe străini. Clasa de jos și mulți dintre cei din clasa de mijloc vor fi vulnerabili la retorica populistă, în special la propunerea de a restricționa migrația și comerțul.

Asta duce la optulea factor: disputa strategică dintre SUA și China. Administrația Trump va face orice pentru a acuza China de aceasta pandemie, iar regimul lui Xi Jinping va susține că SUA conspiră pentru a împiedica ascensiunea pașnică a Chinei. Se va intensifica decuplarea sino-americană în comerț, tehmologie și aranjamente financiare.

Mai rău, această ruptură diplomatică va crea condițiile unui război rece între SUA și rivalii lor – nu doar China, însă și Rusia, Iran, Coreea de Nord. Având în vedere că se apropie alegerile prezidențiale din SUA, este de așteptat să se întețească războiul cibernetic clandestin, cu posibilitatea de a se ajunge și la ciocniri militare convenționale. Pentru că tehnologia este o armă esențială în războiul pentru controlul asupra industriilor viitorului și pentru combaterea pandemiilor, sectorul tech din SUA va fi tot mai mult integrat în complexul național industrialo-securitar.

Un ultim risc ce nu poate fi trecut cu vederea este problema mediului, care, așa cum a arătat criza covid-19, poate provoca dezastre mai mari decât o criză financiară. Epidemiile repetate (HIV, începând din 1980, SARS în 2003, H1N1 în 2009, MERS în 2011, Ebola în 2014-2016) sunt, ca și schimbările climatice, dezastre produse de om, generate de condițiile sanitare precare, de abuzul asupra sistemelșor naturale și de lumea globalizată. Pandemiile și multe alte morbidități aduse de schimbările climatice vor fi mai frecvente, mai grave și cu pagube tot mai mari în anii ce vor veni.

Aceste zece riscuri puteau fi întrevăzute înainte ca covid-19 să lovească. Acum, ele amenință să alimenteze o furtună care aruncă întreaga lume globală într-un deceniu al deznădejedii. În jurul anului 2030 , s-ar putea ca tehnologia și niște lideri politici mai competenți să reducă sau să rezolve multe dintre aceste probleme, iar asta va duce la o ordine internațională mai incluzivă, mai stabilă și mai înclinată spre cooperare. Însa pentru a ajunge la acest final fericit trebuie să trecem peste următoare Mare Criză.”