Bărbații au fost dați afară din biserică de o persoană care susținea că este bodyguard și care le-a spus că „nu au voie” acolo. Cei doi s-au prezentat apoi la Spitalul de Urgență din Petroşani declarând că au fost agresaţi. Conform protocolului, spitalul a anunţat poliția, iar bărbaţii au depus plângere.
Stareţa Mănăstirii Jieţ a depus, la rândul său, plângere, reclamând faptul că în biserica mănăstirii a avut loc un scandal.
„Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată de către stareţa unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbaţi din municipiul Petroşani în vârstă de 36 şi 47 de ani au avut divergenţe cu călugăritele mănăstirii. Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriaşi au încercat să îi calmeze pe cei doi şi au cerut să le facă linişte şi să părăsească incinta, dar aceştia au adresat injurii şi ameninţări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriaşi să îi scoată cu forţa din incinta mănăstirii„, se arată în comunicat, se arată în comunicatul IPJ Hunedoara.
Pentru că s-au depus două plângeri, oamenii legii vor efectua două anchete: una cu privire la comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, în cazul sesizării depuse de stareță, cealaltă cu privire la comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în cazul sesizării făcute de spital.