Klaus Iohannis, primele declarații după incendiul de la”Matei Balș”: Trebuie o reformă rapidă pentru întreg sistemul de sănătate

Președintele României, Klaus Iohannis, a ajuns la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, unde a avut loc incendiul tragic în care au murit cinci persoane.
Claudia Simion
29 ian. 2021, 13:03
Klaus Iohannis, primele declarații după incendiul de la

Klaus Iohannis, a ajuns, vineri, la ora 13.00, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, unde a avut loc incendiul tragic în care au murit cinci persoane.

Declarații Iohannis:

-O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia care s-a întâmplat aici în această dimineață. Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici, în saloane, le doresc însănătoșire grabnică. Ei au fost transportați la alte spitale, unde vor fi tratați corespunzător.

-Am discutat, încă de când au fost anunțate forțele de intervenție, în permanență cu cei care au condus intervenția și, până în momentul de față, am primit toate datele, care sunt certe, despre intervenție.

-A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid. În foarte puține minute, forțele de intervenție au intervenit, au stins focul, au mutat pacienții la alte spitale. Însă, din păcate, pentru câțiva a fost prea târziu. Totuși, țin să felicit forțele de intervenție pentru promptitudinea intervenției aici, la acest incendiu groaznic.

-Este foarte clar că trebuie rapid trase niște concluzii și venit cu soluții. Situația se repetă cumva. Am avut, nu demult, o tragedie la Piatra Neamț, avem acum aici, la „Balș”, această tragedie, au fost incendii mai mici la alte spitale și, cu siguranță, motivele sunt diverse, ele sunt anchetate și anchetele vor scoate, fără îndoială, la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat și vinovații vor fi sancționați.

-Însă, după părerea mea, problema este mult mai amplă. După părerea mea, aici avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România și am solicitat noului ministru al Sănătății – și la discuția pe care am avut-o acum câteva săptămâni, și astăzi din nou – să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate din România și aștept cât de curând primele idei, pentru a putea demara această reformă.

-Nu vreau să închei scurta mea intervenție înainte de a spune ceva despre persoanele care în aceste săptămâni, luni, au fost și rămân eroii mei – medicii, asistentele, întregul personal. Ei au depus eforturi supraomenești, au lucrat până la epuizare, lucrează de un an de zile în condiții de stres extrem, în condiții foarte complicate, cu personal prea puțin și îmi exprim, și cu această ocazie, care este o ocazie tristă, dar îmi exprim admirația pentru toți medicii și tot personalul medical, și din spitalele COVID, și din centrele de vaccinare, și din toate unitățile medicale din România.

-Tot ce merită ei sunt laude și încurajări, dar, pentru cei care administrează sistemul, repet: este nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate publică, fiindcă astfel de lucruri nu trebuie să se repete!

-Vă mulțumesc! La revedere!

De asemenea, premierul Cîţu convoacă de urgenţă şedinţă de Guvern după incendiul de la Matei Balş. Şedinţa este programată să aibă loc după ce Klaus Iohannis va vizita unitatea medicală.

Şedinţă de Guvern, convocată de urgenţă după incendiul de la „Matei Balş”, a fost anunţată să înceapă la ora 13:30 şi se va desfăşura în sistem online. La ora 14 este o programată şi o declaraţie de presă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul „Matei Balş” din Capitală.

Care ar putea fi cauza incendiului

Un reșou care funcționa în salonul care a ars la Institutul ”Matei Balș” din București ar putea fi cauza incendiului, potrivit unor surse.

”Ce s-a întâmplat este devastator. Sincere condoleanțe familiilor greu încercate și felicitări colegilor de la Balș pentru modul în care au reacționat. În toată cladirea respectivă erau internați pacienți Covid în stare medie și gravă, conectați la oxigen. Toate camerele au suplimentare de oxigen printr-un sistem nou instalat. este din noiembrie, decembrie, revizuirile au fost făcute în mod constant. În ultima perioadă nu au fost probleme cu căldura. Noi suntem în curs de a ne pune centrală proprie. Mi-e greu să spun dacă a fost de la un reșou, pentru că sunt aparținători cărora le spui să nu facă anumite lucruri, dar le fac”, a declarat Streinu Cercel miercuri dimineață.

Medicul Adrian Streinu Cercel, fost manager al Institului Matei Balș din București a declarat vineri dimineață că incendiul s-a produs la saloane în care erau internați pacienți COVID, și care erau conectați la oxigen.

„Din păcate, toți pacienții internați cu COVID au nevoie de oxigen. Ei erau conectați la oxigen. Starea lor de sănătate era medie spre severă. Nu este nimic bun pentru acești pacienți COVID. Din păcate, pacienții trebuie monitorizați în continuare, evaluați din punct de vedere al posibilelor afectări de căi respiratorii”, a declarat Adrian Streinu Cercel, la sosirea la Spitalul Matei Balș.

Lista completă a spitalelor la care au fost transferați pacienții afectați de incendiul de la Matei Balș

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;

5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;

6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;

4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;

5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;

3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2

4 pacienți la Spitalul „Witting”;

4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;

1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;

3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;

7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală.

Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.

 

 

 

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii