Incendiu la Institutul Matei Balş. Asistente şi infirmiere audiate de Poliţia Capitalei

Două infirmiere şi două asistente de la Institutul "Matei Balş" aflate de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul soldat cu moartea a cinci pacienţi au fost audiate, vineri, la sediul Poliţiei Capitalei.
George Russo
29 ian. 2021, 17:56
Incendiu la Institutul Matei Balş. Asistente şi infirmiere audiate de Poliţia Capitalei

Incendiu la Institutul Matei Balş. Potrivit avocatului Constantin Durgeru, care reprezintă Institutul „Matei Balş”, cele două infirmiere au încercat să stingă focul şi au reuşit să oprească alimentarea cu oxigen, evitând producerea unei explozii.

„Au relatat exact ceea ce s-a întâmplat, cu alte cuvinte au spus adevărul. În prima fază, au fost chemate la audieri persoanele care au avut direct legătură cu evenimentele, cele care au fost pe tura de noapte, respectiv asistente şi infirmiere. Două asistente şi două infirmiere. Au dat declaraţii în calitate de martor.

Un singur lucru este cert, este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacţia a fost promptă. A fost un incident complet nefericit, absolut regretabil, din toate punctele de vedere, iar infirmierele, în primul rând, pentru că ele au fost primele care au luat contact cu focul, au avut o reacţie promptă, iar una dintre ele a avut şi prezenţa de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea alimentarea cu oxigen, aveam o explozie”, a relatat avocatul.

Avocatul Institutului susţine că asistentele au fost bine instruite şi au procedat corect

El a adăugat că infirmierele au făcut exact ceea ce trebuia: „Prima reacţie a fost promptă, în sensul că una dintre cele două infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul, care se afla pe nefericitul pacient, iar cealaltă a decuplat instalaţia de oxigen. Este evident că a avut o reacţie promptă. După care ambele, una în stânga, cealaltă în dreapta, au fugit după extinctoare, ştiind că la capetele culoarului se aflau extinctoare.

Au făcut exact ce trebuiau să facă. Este evident că au fost corect instruite, motiv pentru care într-o asemenea situaţie de stres, deşi era normal să se piardă, pentru că vorbim totuşi de nişte infirmiere şi orice om normal s-ar fi pierdut într-o asemenea situaţie, cu tot stresul, au reacţionat cât se poate de corespunzător”, a declarat avocatul, conform Agerpres.

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.

Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în cazul acestui incendiu, într-un dosar de ucidere din culpă.

Citeşte şi: ÎNFIORĂTOR! Familiile victimelor de la Matei Balş nu-şi pot recunoaşte rudele carbonizate. Se vor efectua teste ADN pentru identificare

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul superb din România în care turiștii n-au voie să intre. E foarte important pentru țara noastră
Capital.ro
Zi de doliu pentru România. Adio, maestre! Maia Morgenstern e devastată
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Românii pot intra în CAPCANA taloanelor de pensii! La ce să fii FOARTE atent
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Pensionarii lui Ceaușescu. Județele în care se plătesc cele mai mari pensii din țară
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Cauza morții regizorului Bogdan Budes. Ce s-ar fi întâmplat cu el, în timpul nopții. Detalii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Şoc în România. Se întoarce Băsescu. A decis clar după câțiva ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Poșta Română distribuie deciziile de recalculare a pensiilor
MediaFlux
A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA PENSIILOR MAJORATE! Vine POȘTAȘUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...