„Dacă PNL se atinge de o singură virgulă din Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moţiune de cenzură! Nu vom tolera ca acest guvern să îşi bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută! Nu e o lege care îi priveşte doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia şi generaţiile următoare!
1. Legea nu prevede doar creşterea punctului de pensie cu 40 la sută, ci e o lege care va corecta toate inechităţile din sistem, începand de anul viitor, când se va intra pe noua formulă de calcul. Pentru a beneficia de toate prevederile bune însă, Casa Naţională de Pensii va trebui să recalculeze toate cele aproximativ 5 milioane de pensii, iar recalcularea trebuia să înceapă de la 1 ianuarie 2020. Nu au făcut nimic până acum! Nu au recalculat nici măcar un dosar pe noua formulă deşi au trecut 5 luni din acest an!
2. Nu suntem de acord cu impozitarea suplimentară a pensiilor din sistemul public! În prima ordonanţă de urgenţă dată de guvernul PSD, în 2017, am ELIMINAT impozitul pe pensiile sub 2000 de lei şi am scăzut de la 16 la 10 la sută impozitul pentru pensiile mai mari de 2000 de lei. De asemenea, am eliminat plata CAS din toate pensiile. Dacă în sistemul public sunt şi pensii mari, este pentru că beneficiarii lor au contribuit cu sume mari.
3. Guvenul PNL a promis că va respecta legea, iar Vasile Câțu a spus că banii de pensii sunt prinşi în buget. În functie de acest lucru s-a calculat deficitul acestui an şi, drept urmare, guvernul s-a împrumutat la dobânzi mai mari. Cum e posibil să se spună acum că nu mai sunt bani de pensii?
4. Noi am găsit soluţii să scădem deficitul de la fondul de pensii de la 16 miliarde, cât era in 2016, la 1 miliard, în 2019, în condiţiile în care am crescut pensiile cu 60 la sută! Ei nu găsesc soluţii nici măcar când se împrumută cu sume halucinante?
5. Am scăzut datoria publică de la 39 la sută, cât era în 2016, la 36 la sută. Anul acesta datoria publică va creşte din nou la 39 la sută! Practic, au anulat în câteva luni 3 ani de guvernare performantă! Noi ne-am împrumutat în 3 ani cu 17 mld euro, ei cu 15 miliarde in 6 luni. Unde sunt banii? Nu s-a construit nicio autostradă, costurile pandemiei sunt suportate de autorităţile locale şi nu de la bugetul statului, nu au fost creşteri de venituri pentru populaţie!
6. La ora actuală, pensiile reprezintă 7 la sută din PIB. După aplicarea legii pensiilor în integralitatea ei, procentul din PIB va fi de 11,7 la sută. Media europeană este 13 la sută. Am fost noi un guvern iresponsabil? Atunci guvernele celorlalte ţări cum pot fi numite?
7. Am lăsat deficitul la 2,8 la sută. Acum este 5,7. Până la sfârşitul anului va fi 9,2 după prognoze. Revin cu intrebarea: ce au făcut cu banii?
8. Astăzi un secretar de stat mi-a spus că au încasări la buget peste cât au prognozat. Datele reale le vom şti când Ministerul de Finanţe le va publica. Dar, dacă vrei venituri mai mari, tu suspenzi activitatea Inspecţiei Muncii şi a Poliţiei de Frontieră? Ce trafic se face la frontiera de nu mai trebuie sa fie controale?
9. Adunaţi sumele în plus plătite pentru măşti şi alte produse necesare pandemiei şi veti vedea că 10 miliarde de lei cât sunt necesari la pensii e o glumă… Nu ar fi mai bine să se oprească din furat?
10. Orice creştere sub 20 la sută a punctului de pensie nu acoperă nici măcar rata inflaţiei, cumulat, pe întregul an. De ce austeritatea trebuie plătită de cei mai săraci dintre romani, din nou?
11. Vreţi să impozitaţi pensiile speciale? Daţi Ordonanţa de Urgenţă! V-aţi laudat că veţi face asta din prima zi de guvernare! Nu numai că nu aţi făcut nimic pentru tăieri, dar aţi solicitat parlamentului şi abrogarea OUG59/2017 care plafona pensiile speciale!
12. Dacă legea pensiilor publice se va aplica în integralitatea ei, pensiile din sistemul public se vor apropia în cuantum de valoarea multor pensii speciale. Conform simulărilor, pensia unui profesor universitar va fi de 8100 lei, iar cea a unui medic de 5000 de lei, în conditiile in care simulările sunt făcute la valoarea salariilor din 2017. Şi atunci care ar mai fi rostul pensiilor speciale, din moment ce prin adoptarea acestei legi am vrut ca toată lumea să beneficieze de o pensie decentă? Da! Dar pentru asta nu trebuie prorogate termene si trebuiesc recalculate toate cele 5 milioane de pensii. Poate o trezeşte cineva pe Violeta care de 5 luni ne spune ca nu ştie cu cât se cresc pensiile, dar se va informa la Finanţe. Voi va informaţi cate o silabă pe săptămână?
Respectaţi legea! Vârstnicilor le-aţi cerut să stea închişi în casă şi să nu îşi vadă două luni copiii, ca sa se respecte legea. Nu e valabil si pentru voi?”, a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook.