Începând cu data de 2 iunie, elevii din clasele terminale vor reveni la şcoală pentru a se pregăti pentru examenele naţionale.
Iată ce subiecte au avut de rezolvat absolvenţii de clasa a VIII-a la Matematică în 2019:
Barem de rezolvare și de notare a subiectelor
2-5 iunie – înscrierea elevilor
15 iunie – Proba scrisă la Limba și literatura română
17 iunie – Proba scrisă la Matematică
18 iunie – Proba scrisă la Limba și literatura maternă
22 iunie – Afișarea rezultatelor înainte de contestații (până în ora 14:00)
22-23 iunie – Depunerea contestațiilor (22 iunie – între orele 16:00 și 19:00 / 23 iunie – între orele 8:00 și 12:00)
23-26 iunie Soluționarea contestațiilor
27 iunie – Aflarea rezultatelor finale
Din cauza pandemiei de coronavirus, s-au luat câteva măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului. Distanţa între elevi în sălile de examen va fi de cel puţin 2 metri. Potrivit Ministerului Educației și Ministerului Sănătății „nu este permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 grade Celsius”.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a propus miercuri seara o soluție pentru elevii a căror temperatură depășesc 37,3 grade. „Ne-am gândit că s-ar putea să existe o sală de clasă pentru acei elevi care doresc să intre la examen și să fie izolați de toți ceilalți, să susțină probele, sau pot da proba mai târziu, cu subiectul de rezervă, cum de altfel s-a mai întâmplat și în anii trecuți”, a spus ministrul.