Şi-a omorât fiul de 9 ani cu sânge rece şi a reuşit să scape de pedeapsă! Femeia avea discernământul abolit

Femeia din cartierul Micălaca avea discernământul abolit în momentul în care și-a ucis fiul de 9 ani. În urma efectuării expertizei psihiatrice s-a hotărât că nu va fi trasă la răspundere pentru fapta sa. 
Romania TV
28 mai 2020, 14:16
Şi-a omorât fiul de 9 ani cu sânge rece şi a reuşit să scape de pedeapsă! Femeia avea discernământul abolit

Mama criminală se află în acest moment la Spitalul de Psihiatrie din județul Bihor. Ea va rămâne internată, în continuare, pe perioadă nedeterminată.

„Prin ordonanţa din data de 20 mai 2020 a procurorului şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 al. 1 C.p. rap. la art. 199 al. 1 C.p., fiind incidente prev. art. 16 al. 1 lit. d teza a II – a C.p.p. În fapt, s-a reţinut că în data de 20 aprilie 2020, pe fondul unei stări de depresie, folosind un cuţit de bucătărie, suspecta a secţionat artera carotidă a fiului minor în vârstă de 9 ani, leziune care i-a provocat decesul.

Citeşte şi: Tănără de 25 de ani, ucisă de un bărbat cunoscut pe internet. Criminalul a cerut să fie împuşcat

Conform raportului de expertiză medico legală psihiatrică a rezultat că la momentul comiterii faptei suspecta nu a avut capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptei pentru care este cercetată şi faţă de care discernământul a fost abolit. Pe cale de consecinţă suspecta nu poate fi trasă la răspundere penală fiind iresponsabilă; astfel încât s-a solicitat judecătorului de camera preliminară din cadrul Tribunalului Arad confirmarea internării medicale a suspectei – ca măsură de siguranţă”, potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
Mașinile interzise pe autostradă. Legea spune clar: NU au voie să circule pe autostrăzi!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'