Tradiţii în luna IUNIE. Ce se întâmplă dacă tună şi fulgeră în luna lui Cireşar

Luna iunie este luna care deschide vara şi este plină luna iunie de tradiții străvechi. Luna lui Cireșar e o punte, un moment al schimbărilor.
Romania TV
31 mai 2020, 05:26
Tradiţii în luna IUNIE. Ce se întâmplă dacă tună şi fulgeră în luna lui Cireşar

Bătrânii povestesc că la Sânpetru de Vară apar licuricii, scântei căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din bici. Sfântul Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciţi în pădure.

Dacă fulgeră şi tună în iunie, vara va fi ploioasă şi cu belşug la grâu. Dar, dacă plouă prea mult, se strică via. Pe de altă parte, un Cireșar secetos aduce belșug la porumb.

Gospodarii se bucură dacă sunt omizi în iunie, căci asta înseamnă că vor avea recolte bogate și rod din belșug la grâu și la vie.

E vreme de pelerinaj

În fiecare an, pe 2 iunie, în bătrâna Cetate de Scaun a Moldovei, se adună mii de credincioși, pentru a primi binecuvântarea moaștelor Sfntului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Martir pentru credință, cunoscut ca făcător de minuni, rămășițele lui pământești se află la noi în țară de peste 6 veacuri, Sfântul necontenind să înfăptuiască miracole, chiar și după trecerea în neființă.

În popor, Sfântul Ioan cel Nou este respectat cum se cuvine, mai ales de către femei, pentru sănătatea familiei și pentru apărarea de rele. Se spune că cine ține sărbătoarea nu va avea parte de molii la haine, de ciumă ori de grindină. Cei ce muncesc în această zi riscă să li se schimonosească trupul.

În a doua jumătate a lui Cireșar, credincioșii creștini țin Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Și pomenesc și Sfinții Recoltelor. Vara începe de ziua lui Onofrei, pe 12 ale lunii, adică ziua Sfântului Onufrie. Sfinții Mărunți sau ai Recoltelor sunt Vartolomeu, Onufrie, Eliseu și Iuda, pomeniți pe 11, 12, 14 și 19 ale lunii. Toate au legătură cu sporul grânelor, așa că obiceiurile sunt legate de lipsa muncii la câmp, de pomeni pentru cei adormiți.

Altfel, e risc să se surpe pământul, să vină potop de ploaie și de grindină, invazie de dăunători, de cutremur, de lovituri grave, de nebunie și chiar de moarte. Odată cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe 29, se ține un obicei străvechi, și anume Sărbătoarea lupilor sau Sânpetru de Vară. Sfântul Petru este patronul agricultorilor, cel ce ţine grindina şi stăpâneşte piatra. Mai mult, se spune că tot el ar fi și patronul lupilor, singurul care poate ține fiarele în frâu.

Citeşte şi HOROSCOP IUNIE 2020. Zodiile care varsă lacrimi amare: lună de cumpănă pentru o zodie

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre