Organizatorii concertului intenționau să asigure o vizibilitate cât mai bună prin prezența ecranelor video atât la scenă, cât și în zona în care urmau să staționeze mașinile. Delia s-a declarant nemulțumită de faptul că autoritățile i-au anulat concertul. Ea a fost primul artist care a programat un astfel de concert, iar fanii s-au arătat mai mult decât entuziasmați.
„Mi se pare mult mai periculos să mergi într-un loc cum ar fi un supermarket sau într-un magazin mare, care este deschis în această perioadă, şi în care intră sute de oameni, decât să stai în maşină şi să priveşti. Nu mi se pare că are cineva ceva cu artiştii, dar mi se pare că nu suntem nici măcar ultima lor problemă„, a explicat artista, în direct la XNS, potrivit monden.ro.
„Conform noilor reglementări aprobate de Parlament în cursul zilei de miercuri, 20 mai 2020, ce prevăd interzicerea evenimentelor de tip drive-in, suntem nevoiţi să amânăm evenimentul Delia Drive-In din data de 31 mai 2020 la o dată pe care o vom stabili ulterior în funcţie de cum va fi posibil din punct de vedere legal. Speranţa noastră este ca relaxarea măsurilor să se întâmple începând cu 1 iunie, aşa cum au anunţat guvernanţii în ultimele zile. Echipa lucrează în continuare la acest proiect şi facem tot posibilul să oferim publicului o experienţă inedită”, au anunţat organizatorii.
Ei au explicat că persoanele care au achiziţionat bilete pentru concertul Deliei le pot păstra pentru a le folosi atunci când evenimentul va fi reprogramat, sau pot opta pentru un voucher sau recuperarea completă a banilor.